Turiştii arabi sunt pe drum

Turiştii arabi sunt pe drumSursa: Arhiva EVZ

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, vine în Turcia. În cadrul întâlnirilor pe agendă se vor afla problemele regionale şi acordurile economice.

Această vizită va reprezenta un pas foarte important în normalizarea relaţiilor dintre Turcia şi Arabia Saudită, scrie publicația turcă Sabah.

Înaintea vizitei, interdicţia impusă acum 3 ani saudiţilor privind călătoriile turistice în Turcia a fost ridicată. Se aşteaptă ca pe 1 iulie primul avion cu turişti saudiţi să aterizeze la Trabzon.

Vara, turiştii saudiţi preferă să-şi petreacă concediile pe litoralul Mării Negre. Datorită atât naturii, cât şi culturii şi preţurilor practicate, Turcia a devenit un punct de atracţie pentru întreaga lume. Se pare sezonul de vară va fi unul foarte bun.

Am stricat jocurile NATO

Dezbaterile legate de faptul că Turcia va fi în centrul atenţiei la summit-ul NATO ce se va desfaşura la Madrid la sfârşitul acestei luni au început deja. În fruntea dezbaterilor de află supoziţiile Greciei la adresa Turciei, precum şi răspunsurile Turciei la aceste supoziţii ale Greciei.

Grecia va spune că Turcia îi violează mereu spaţiul aerian şi va atrage atenţia asupra zborurilor pe care le efectuează asupra Alexandroupolisului (Dedeağaç). Iar Turcia se va axa pe militarizarea insulelor, care contravine acordurilor privind insulele.

De asemenea, un subiect în cadrul summit-ului NATO va fi opoziţia Turciei faţă de aderarea Suediei şi Finlandei. Ţările Alianţei Nord-Atlantice, care în ciuda tuturor ajutoarelor oferite Ucrainei nu pot să oprească Rusia, se vor făli că odată cu aderarea Suediei şi Finlandei  "NATO se va consolida".

Atitudinea Turciei a stricat acest joc. Iar din punct de vedere economic, Europa se confruntă cu propriile embargouri.

Perioadă instabilă în Europa

Ţările europene se luptă cu criza economică şi rezistenţa muncitorilor. Viaţa a avut destul de mult de suferit în Marea Britanie din cauza grevei lucrătorilor de la căile ferate.

Iar în Germania, se înregistrează ce mai mare inflaţie din ultimii 40 de ani. Viaţa în Germania a devenit una grea din cauza inflaţiei de 39,5%.

În Franţa, Macron a pierdut majoritatea în Parlament, a respins demisia prezentată de premier, care nu a fost realeasă la aceste alegeri. Franţa va traversa zile de instabilitate politică. (Editorial de Mehmet Barlas; Traducerea: Emel - Birgül  Mauki, RADOR)

Ne puteți urmări și pe Google News