Turiști în pericol. Crocodilul gigant care i-a speriat până și pe rangeri. Unde se afla

Turiști în pericol. Crocodilul gigant care i-a speriat până și pe rangeri. Unde se afla

Un crocodil uriaș care cântărește 350 de kilograme a fost prins într-un parc natural din Australia, foarte frecventat de turiști.

 

Imensa reptilă este un mascul cu o lungime de 4,4 metri și a fost fost ridicat din Parcul Natural Flora River, la 120 de kilometri sud de Katherine, în Teritoriul de Nord, vineri. Rangerii au folosit o remorcă de mari dimensiuni pentru a transporta reptila uriașă, pe care au legat-o zdravăn de fiarele trailerului, relatează publicația Daily Mail.

Crocodilul a fost dus la o fermă, pentru a fi folosit într-un program de reproducere. Reptilele crescute sunt folosite pentru carnea lor, dar și pielea este foarte apreciată pentru marochinărie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sperăm că-și va face o iubită, la crescătorie” a glumit rangerul Burke.

„Turiștii se duc până la râu, chiar în zona unde l-am găsit”, a spus rangerul John Burke, pentru ABC News. Turiștii trebuie să fie mai atenți în prejma apei, pentru că vremea foarte caldă determină reptilele să iasă la soare pentru a se încălzi.

„Este și sezonul de reproducere, iar acum crocodilii, în special masculii mari, merg din loc în loc pentru a-și găsi partenere” a explicat rangerul.

Crocodilii sunt capturați folosindu-se cuști mari scufundate în apă, în care se află momeala - cum ar fi porci sălbatici sau bucăți de carne.

Numărul lor a crescut în nordul tropical al Australiei, de când au devenit specie protejată de lege, în anii `70.

Crocodilul trăia în râul Flora, iar responsabilii cu siguranța oamenilor și a animalelor sălbatice susțin că nu au văzut unul atât de mare în acea zonă, potrivit stirileprotv.ro.

Un expert australian a atras atenția că atacurile crocodililor s-ar putea înmulți în contextul accentuării încălzirii globale. Astfel, zoologul Adam Britton de la institutul pentru studiul mediului din cadrul Universității Charles Darwin (CDU) din Teritoriul de Nord a afirmat cu puțin timp în urmă că, pe măsură ce valorile de temperatură cresc, crocodilii vor înainta în regiuni noi, pe care nu le-au populat niciodată.

Potrivit lui Britton, răspândirea populației de crocodili va presupune o intensificare a interacțiunilor dintre ei și oameni care nu au mai intrat în contact cu aceste reptile.