Cu cât va creşte turismul românesc în acest an? La nivel mondial estimarea este de 4-5%

Cu cât va creşte turismul românesc în acest an? La nivel mondial estimarea este de 4-5%

Organizaţia Mondială a Turismului estimează că, în acest an, va creşte atât numărul turiştilor, cât şi nivelul încasărilor cu circa 4-5% comparativ cu 2010. Astfel, dacă anul trecut am avut, la nivel mondial, încasări de 693 de miliarde de euro, în acest an, se va ajunge la circa peste 727 miliarde de euro, potrivit estimărilor realizate de OMT. Câţi din aceşti bani vor intra în România?

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în România, în primele opt luni ale anului s-a înregistrat o creştere cu 15,6% a numărului de turişti şi o creştere cu 13,1% a numărului de înnoptări, faţă de perioada similară a anului trecut. "Revenind la rezultatele programelor pe care le derulăm în domeniul turismului, menţionez creşterea semnificativă a numărului de turişti înregistraţi în structurile de cazare din România, cu 10% mai mulţi în prima jumătate a anului 2011 faţă de perioada similară din 2010", a declarat Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

"De altfel, creşterile turismului românesc din acest an sunt chiar mai mari decât previziunile de creştere estimate la 4-5% la nivelul OMT pentru turismul internaţional, depăşindu-le cu 100% (la jumătatea anului 2011), respectiv cu 200% (la nivelul primelor opt luni ale anului)", se mai arată în comunicat. Agenţiile de turism: scăderi la încasări

Reprezentanţii agenţiilor de turism şi a hotelierilor afirmă, însă, că în ciuda creşterii numărului de turişti, încasările s-au menţinut la nivelul de anul trecut sau chiar au scăzut. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"La nivel de încasări, deci de venituri, în sezonul 2011 avem o scădere de zece la sută faţă de anul trecut, în schimb avem o uşoară creştere a numărului de turişti. Asta se explică şi prin faptul că românii şi-au permis vacanţe mai scurte, un număr mai mic de înnoptări. Am avut o jumătate de vară cu scăderi dramatice, am vorbit iniţial de 40% faţă de acelaşi moment al anului trecut, am început să recuperăm după mijlocul verii şi am terminat cu patru weekenduri la capacitate maximă, dar acele patru weekenduri nu înseamnă că am egalat pierderile din prima jumătate a verii, care au fost majore şi ne-au afectat foarte mult. Românii au căutat în acest an ofertele cele mai reduse ca şi tarife. Tot ce a fost ofertă specială s-a căutat şi s-a vândut cel mai bine. Datorită lor am reuşit să salvăm acest sezon", a afirmat Corina Martin, reşedintele ANAT şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, la începutul lunii septembrie.

Dacă la nivel global, 2010 a fost anul redresării, în România au continuat scăderile. Potrivit agenţiilor de turism. vânzările de pachetele de vacanţă, atât în România, cât şi în străinătate, au scăzut anul trecut cu circa 15% comparativ cu 2009. Investiţii în promovare

Ministerul Turismului investeşte în perioada 2011-2015 circa 118 milioane de euro în pomovarea turistică a României. Bugetul pentru acest an se ridica la 21,5 milioane euro, pentru 2012 la 29 milioane euro, pentru 2013 la 21,5 milioane euro, pentru 2014 şi pentru 2015 la cate 23 milioane euro.

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, participă la lucrările Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului, ce se desfăşoară în perioada 8-14 octombrie 2011, în Coreea de Sud, informează MDRT.

OMT, agenţie specializată a Naţiunilor Unite, constituie cel mai important organism internaţional în domeniul călătoriilor şi al turismului. Organizaţia îşi are originile în anul 1925, când a luat fiinţă, la Haga, Uniunea Organizaţiilor Oficiale de Publicitate Turistică, iar actuala denumire datează din 1975. În prezent, OMT numără 154 de state membre cu drepturi depline şi 7 membri asociaţi. România este stat membru fondator al OMT, din 1975, cu drepturi depline. În anul 2009, la Adunarea Generală a OMT de la Astana (Kazakhstan), România a obţinut un post în Consiliul Executiv, iar anul trecut, în Iran, funcţia de vicepreşedinte al OMT.