Turcia încearcă să implementeze în Orientul Mijlociu o strategie de politică externă bazată pe parteneriate puternice cu vecinii săi într-un mediu regional complex pe care o Sirie post-Assad și o încetare a focului fragilă în Gaza l-ar putea complica. Cea mai importantă dinamică care modelează în prezent mediul geopolitic al Turciei este implicare sa într-o competiție globală de putere. Rivalitatea strategică și competiția dintre SUA și China afectează dinamica comerțului global, alianțele militare și lanțurile de aprovizionare cu tehnologie, forțând puterile mijlocii să se poziționeze cu grijă în acest mediu.

Turcia se confruntă cu două opțiuni strategice în acest mediu: să adapteze în mod selectiv prioritățile SUA și cooperarea sa cu NATO și cu Uniunea Europeană sau să adopte o abordare de coaliție de lucru care acordă prioritate diversificării economice și de securitate cu actori non-occidentali. Aceasta din urmă ar implica îmbunătățirea relațiilor cu China, Rusia și actorii regionali, echilibrând angajamentele cu Occidentul pentru a evita izolarea diplomatică și economică. Prima opțiune ar duce la poziționarea Turciei ca sprijinitor militar de bază atât pentru NATO cât și pentru UE care este într-o situație precară din punct de vedere militar.

Arestarea primarului Istanbulului și riscurile acesteia

Deocamdată Turcia stă pe un butoi de pulbere internă. Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, poate să nu fie un dictator în toată regula precum Putin, dar pare să aibă o intoleranță similară față de cei care nu sunt de acord cu el: mai ales atunci când, politicieni ca Ekrem Imamoglu, par să reprezinte o amenințare politică serioasă. Turcia a cunoscut cele mai mari proteste din ultimii zece ani și o volatilitate a pieței de valori după arestarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu.

Primarul este un rival politic de top al președintelui Recep Tayyip Erdogan și a fost reținut sub acuzații pe care el le-a numit motivate politic. Drept urmarea susținătorii lui și partidul din care face parte au demarat zile de demonstrații. Săptămâna asta, partidul lui Imamoglu a votat pentru a-l desemna candidat la președinție în 2028 chiar în aceeași zi în care o instanță a decis că trebuie să rămână închis până la proces, pentru acuzații de corupție. Evenimentele au subliniat atât sprijinul public larg pentru Imamoglu, cât și obstacolele în calea deținerii unei funcții superioare în Turcia în cazul în care nu faci parte din partidul lui Erdogan.

Ca o dovadă a sprijinului pe care primarul Istanbulului îl are au fost invitați să voteze pentru alegerea lui drept candidat la președinția Turciei în 2028 inclusiv cetățeni turci care nu fac parte din Partidul Popular Republican (CHP). Susținătorii lui Imamoglu au protestat în toată țara de zile întregi, în ciuda interdicțiilor asupra demonstrațiilor în marile orașe și a reținerii a peste șapte sute de persoane printre care jurnaliștii și avocați. După șase zile de demonstrații pe care guvernul le-a considerat „ilegale”, pe 25 martie, erau 1.418 protestatari reținuți, potrivit ministrului de Interne Ali Yerlikaya.

Erdogan a acuzat protestatarii că au atacat poliția cu acid și topoare și a insistat că volatilitatea pieței declanșată de evenimente a fost „artificială”, pe fondul unor rapoarte false conform cărora Banca Centrală Turcă a ars miliarde de dolari pentru a susține o liră turcească care se scufundă. Această mișcare populară de masă marchează unele dintre cele mai mari demonstrații din Turcia de peste un deceniu încoace. Procurorii l-au acuzat pe Imamoglu că a participat la o presupusă schemă de corupție și că sprijină o organizație teroristă.

El a negat acuzațiile, numindu-le „acuzații și calomnii inimaginabile”, în timp ce Erdogan a spus sâmbătă că Turcia este o democrație și un stat de drept. Universitatea din Istanbul i-a retras lui Imamoglu diploma, o cerință necesară pentru a candida la președinție. Ministerul de Interne al Turciei a anunțat că a fost suspendat temporar din funcția de primar. Erdogan își asumă un risc enorm prin întemnițarea principalului său lider de opoziție. Care sunt riscurile asumate de Erdogan? În primul rând,  Imamoglu va galvaniza opoziția și îl va face pe acesta, mult mai popular decât este acum-îl va face, în esență, un martir.

În al doilea rând acest lucru va avea un impact serios asupra economiei turce, care era abia la începutul unei redresări... dacă domnul Erdogan este dispus să riște atât de mult, este pentru că este încrezător că administrația [Donald] Trump nu îl va critica (așa s-a și întâmplat- în timp ce în trecut, administrațiile republicane sau democrate ar fi avut o viziune dură asupra acestui tip de represiune și aceste arestări, administrația Trump a precizat că nu îi pasă cu adevărat ce fac oamenii puternici în propriile țări).

Reacții externe la arestarea lui Imamoglu

Oficialii francezi, germani și ai Uniunii Europene (UE) au emis declarații de îngrijorare. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a numit detenția lui Imamoglu „profund îngrijorătoare”. Turcia „trebuie să susțină valorile democratice, în special drepturile aleșilor”, a spus ea.

Detenția lui Imamoglu are loc în timp ce puterile europene cântăresc potențialul sprijin turc pentru o forță militară care să asigure o posibilă menținere a încetării focului în Ucraina. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat după detenția lui Imamoglu că „am încuraja Turcia să respecte drepturile omului”, dar „nu vom comenta... luarea deciziilor interne a unei alte țări”.

Reacțiile economice la arestarea primarului Istanbulului

O victimă precoce și previzibilă a arestării șoc a primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, din cauza acuzațiilor de corupție și teroare, este economia Turciei. În trei zile de la detenție, principalul indice bursier al Turciei a scăzut cu peste 16%. Lira turcească a scăzut la un nivel record, iar banca centrală a Turciei se estimează că a cheltuit miliarde pentru a o susține, în zilele următoare. Autoritatea de reglementare financiară din Turcia a interzis anumite vânzări de acțiuni, într-un efort de a stabiliza piețele.

Creditorii au vândut acțiuni în valoare aproximativă de 8 miliarde de dolari în încercarea de a susține lira scăzută, a raportat Bloomberg. Concluzia este că încrederea investitorilor a primit o lovitură semnificativă chiar când economia începea să se stabilizeze, după revenirea guvernului la ortodoxia fiscală sub ministrul Trezoreriei și Finanțelor Mehmet Simsek, care și-a asumat postul în 2023. Economistul pregătit în Marea Britanie, care a petrecut mulți ani la Merrill Lynch, a inversat politica dezastruoasă a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a menține ratele dobânzilor la un nivel scăzut în numele combaterii inflației, atunci când era, de fapt, necesar invers, potrivit majorității economiștilor.

Mulți cred că aversiunea lui Erdogan față de ratele de schimb mari își are rădăcinile în mediul său islamist. Cert este Banca Centrală a Turciei are rezerve valutare solide de aproximativ 150 de miliarde de dolari, permițându-i să apere lira. Dacă slăbiciunea sa persistă, banca ar răspunde probabil cu majorări suplimentare ale dobânzilor – o măsură care, la rândul său, ar contribui la reducerea inflației ridicate, care rămâne „o datorie politică majoră pentru Erdogan”. Inflația a scăzut de la un maxim de 80% în iulie 2024 la 39,5% în februarie 2025, mulțumită parțial programului Simsek. Cu toate acestea, economia rămâne vulnerabilă la șocurile externe și la efectele în cascadă ale majorărilor de tarife ale președintelui Donald Trump asupra importurilor.

De ce l-a arestat Erdogan pe Ekrem Imamoglu?

Consensul predominant este că arestarea primarului a fost determinată de nevoia lui Erdogan de a-l elimina pe Imamoglu ca potențial rival la alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc în 2028. Sondajele de opinie sugerează în mod constant că Imamoglu, în vârstă de 53 de ani, l-ar învinge pe Erdogan, în vârstă de 71 de ani, într-o cursă prezidențială. Celălalt obiectiv a lui Erdogan legat de arestarea lui Imamoglu este să recâștige controlul asupra Istanbulului.

Cu cei  peste 16 milioane de locuitori ai săi, fosta capitală otomană este cel mai mare și mai bogat oraș al Turciei, considerat esențial pentru asigurarea victoriei naționale. Este locul în care Erdogan și-a lansat propria carieră în 1994, când a fost ales primul primar islamist al orașului. Imamoglu a smuls Istanbulul de la Partidul Justiției și Dezvoltare (AKP) al lui Erdogan la alegerile municipale din 2019, declanșând un cutremur politic și a câștigat din nou în 2024, Partidul Popular Republican (CHP) învingând AKP pentru prima dată la nivel național.

Avocatul lui Imamoglu a declarat recent pentru POLITICO că primarul a primit 42 de dosare administrative și 51 judiciare de la preluarea mandatului. Într-o măsură a disperării lui Erdogan, oficialii Partidul Popular Republican spun că unul dintre cazuri este centrat pe acuzația că Imamoglu ar fi lovit cu piciorul mormântul lui Mehmet al II-lea, sultanul otoman care a smuls Istanbulul de la bizantini în 1453.

Erdogan s-a mai confruntat cu astfel de manifestări de masă una dintre cele mai mari provocări pentru cei 22 de ani la putere ai lui Erdogan fiind cea din iunie 2013, când milioane de turci din toată țara au manifestat împotriva guvernului în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de protestele din Piața Gezi. Au durat o lună și s-au încheiat cu vărsare de sânge când poliția a ucis opt protestatari, punând efectiv capăt revoltei. Imamoglu rămâne în arest la Istanbul și poate fi reținut până la patru zile fără a fi acuzat oficial de un judecător. Această perioadă poate fi prelungită pentru suspecții de terorism. Guvernul insistă că operațiunea este strict legală și au scos presupuse dovezi care relevă un delict financiar masiv în municipalitățile din Istanbul conduse de opoziția lui Imamoglu. Imamoglu neagă toate acuzațiile.

Erdogan și puterea în Turcia

Omul Erdogan, este la putere din 2003, fiind mai întâi prim-ministru al Turciei, iar mai târziu președinte din 2014. În 2017, a fost votat un referendum care a extins puterile prezidențiale ale lui Erdogan, permițându-i, potențial, să rămână în funcție până în 2029.

Cum rămâne cu primăria după arestarea lui Imamoglu? În conformitate cu legea turcă, o acuzație de terorism ar fi permis guvernului să numească un administrator care să supravegheze municipalitatea, așa cum s-a văzut cu demiterea și arestarea primarului din districtul Sisli din Istanbul (membru al partidului CHP), precum și a cel puțin 10 primari aleși pe ”biletul” Partidului Democrat al Poporului (DEM). Biroul guvernatorului a anunțat că municipalitatea va organiza alegeri pentru un înlocuitor a lui Imamoglu, acesta fiind suspendat din funcția de primar.

Dar schimbarea este probabil tactică și temporară. Nu este un secret pentru nimeni că Erdogan dorește să pună mâna înapoi pe Istanbul, deoarece este vital pentru extinderea puterii sale, așa cum rezumă zicala politică: „Cine pierde Istanbulul, pierde Turcia”. Experiența trecută a arătat că, ori de câte ori Erdogan se simte amenințat, el se ”dublează” și supraviețuiește.

Ce urmează pentru președintele Erdogan?

Actuala situație este cea mai mare amenințare pentru cei 22 de ani la putere ai lui Erdogan. Ceea ce a început ca o schemă nesăbuită de a-și elimina pe cel mai mare rival politic, arată ca cea mai mare greșeală strategică a lui Erdogan, forțându-l să se dubleze în moduri care torpilează redresarea economică și expun cea mai mare repudiere publică a omului puternic în vârstă de 71 de ani, care s-a arătat mult timp invincibil. Acum are în față un partid politic care conduce manifestările.

Stau și mă gândesc dacă nu cumva sunt asemănătoare mulțimile uriașe care s-au adunat în jurul clădirii municipalității din Istanbul, cu scenele care amintesc de protestele Euromaidan din 2014 din Ucraina, care l-au forțat pe președintele pro-rus Viktor Ianukovici să demisioneze. Marea întrebare este ce va face Erdogan în continuare? Dacă Imamoglu va fi eliberat el va fi mai puternic decât oricând, posibil ca să forțeze alegeri anticipate înainte de data programată pentru 2028. Conform presei turce sunt încercări de a recurge la un scenariu islamic, guvernatorul de la Istanbul, Davut Gul, acuzând demonstranții că au deteriorat Moscheea Sehzadebasi din epoca otomană, care se află în diagonală, vizavi de sediul municipalității din Istanbul.

„Deteriorarea moscheii și a spațiului de înmormântare este o provocare flagrantă împotriva [valorilor] sacre ale poporului”, a spus Gul într-o postare pe X. Partidul Popular Republican (CHP), principala sursă de putere pro-seculară, a lui Imamoglu, partid care este în opoziție, a negat afirmația, declarând că demonstranții au fost forțați să caute refugiu în moschee, în timp ce poliția mânuia bastoane și spray-ul cu piper. Dacă te uiți în istorie acuzații similare au fost aduse demonstraților și în 2013.

Totul este legat de modul de acțiune al forțelor de ordine. În urma loviturii de stat eșuate din 2016, zeci de mii de ofițeri de poliție și militari acuzați de coluziune cu acțiunile destabilizatoare au fost epurați și înlocuiți cu loialiștii regimului. Prin urmare, șansele ca forțele de securitate să se întoarcă împotriva guvernului par foarte scăzute. Dar dacă Erdogan se simte suficient de disperat, el ar putea recurge la măsuri extreme, cum ar fi impunerea legii de urgență/marțiale, așa cum a făcut-o în urma loviturii de stat din 2016.

Demonstrațiile și negocierile PKK-AKP

La ora actuală se desfășurau negocieri între kurzii conduși de liderul kurd întemnițat Abdullah Ocalan și guvern. Evenimentele de săptămâna trecută au arătat mai clar ca niciodată că decizia lui Erdogan de a relua discuțiile cu Ocalan a fost condusă de dorința de a-și asigura sprijinul Partidului DEM pentru planurile sale de a candida pentru un al treilea mandat prezidențial, care este în fapt interzis constituțional.

Oficialii DEM au transmis mesaje între Ocalan și comandanții partidului său ilegal al Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care are sediul în Kurdistanul irakian. Efortul a culminat cu apelul lui Ocalan din 27 februarie, pentru ca PKK să anuleze insurgența armată de 40 de ani împotriva statului turc și să se dizolve. Afacerea Imamoglu i-a pus însă pe kurzi într-o ”pauză”. Se vor alătura membrii DEM opoziției așa cum au făcut-o în 2013? Este Erdogan sincer cu privire la pacea pe care a propus-o kurzilor?  Alianța electorală a DEM cu CHP în alegerile trecute este citată ca dovadă a legăturilor „teroriste” ale lui Imamoglu. Faptul că nu a fost arestat pentru aceste acuzații sugerează că guvernul a înțeles că acest lucru l-ar pune într-o poziție incomodă cu DEM.

Rolul militar al Turciei

Turcia rămâne un jucător esențial în cadrul NATO, contribuind la măsurile de descurajare ca răspuns la conflictul în curs de desfășurare între Rusia și Ucraina. Cu toate acestea, Ankara pune accent pe autonomia strategică, echilibrând angajamentele NATO cu preferințele independenței sale de politică externă.

Rolul Turciei în cadrul NATO, în 2025, este definit de o postură de descurajare consolidată în Marea Mediterană și în Marea Neagră (deși aici interesul este ridicat pentru zonele de extracție gaze naturale), investiții sporite în tehnologiile de apărare indigene și cooperarea selectivă cu aliații NATO, menținând în același timp un canal de comunicare deschis cu Rusia. Referitor la discuțiile privind un acord de pace între Rusia și Ucraina sub umbrela Americană, are Turcia un cuvânt de spus?

Da, de unde și poziția oficialilor americani față de evenimentele de la Istanbul. Turcia, care are a doua cea mai mare armata din NATO după SUA și este deschisă să furnizeze trupe pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina spun surse de la Ankara. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a discutat problema cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski și cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în cadrul unor întâlniri separate la Ankara la începutul acestei luni. Strategia de apărare a Turciei acordă din ce în ce mai mult prioritate producției interne de apărare utilizând tehnologii militare de ultimă generație, inclusiv capabilități avansate de drone, instrumente de război cibernetic și sisteme de apărare antirachetă. Aceste evoluții contribuie la obiectivul mai larg al Turciei de a-și reduce dependența de furnizorii militari occidentali și de a-și consolida industria de apărare.

Industria de apărare a Turciei-avionul F-35 înapoi pe agendă?

Cred ca industria de apărare a Turciei va remodela poziția regională a acesteia.  Erdogan îl ”elogiază” pe Trump pentru a reînvia legăturile de apărare dintre SUA și Turcia. După apelul telefonic dintre Trump și Erdogan de pe 16 martie 2025 trei domenii majore pot vedea îmbunătățiri în relațiile Ankara-Washington: colaborarea industriei de apărare, în special pentru aeronavele F-16 și F-35, precum și asociațiile în producția de artilerie dar și situația în evoluție din Siria.

Cu toate acestea, rămân obstacole, în special cu achiziția de către Turcia a sistemului rusesc de rachete S-400, care complică discuțiile despre F-35. În timpul convorbirii telefonice de săptămâna trecută, prima dintre cei doi lideri de când Trump și-a început cel de-al doilea mandat, Erdogan și-a exprimat convingerea că cei doi aliați „își vor avansa cooperarea în noua eră, cu solidaritate și cu o abordare orientată spre rezultate și sinceritate”, potrivit comunicatului emis de Direcția de Comunicații a Președinției turce.

Bloomberg a raportat pe 18 martie că Erdogan așteaptă o invitație la Casa Albă pentru sfârșitul lunii aprilie, dar nu au fost anunțate planurile oficiale. Se poate aștepta ca Turcia și Statele Unite să se miște rapid în cooperarea industrială în domeniul apărării, inclusiv cu F-16. Ankara s-a oferit ca majoritatea componentelor noilor generații Block 70 F-16 (F-16 cunoscut și sub numele de „Viper”) să fie produse și asamblate în Turcia. Firmele americane vor produce în continuare alte componente critice, cum ar fi sistemele sale radar avansate.

Turkish Aerospace Industries a produs aproximativ 300 de avioane F-16 sub licență americană din 1987 până în 2012, inclusiv 46 de unități care au fost trimise forțelor aeriene egiptene în anii 1990. F-35-urile, însă, sunt mai complicate. Fiind unul dintre cei nouă parteneri de program, industria de apărare a Turciei a produs peste 900 de componente pentru F-35. Cu toate acestea, decizia Ankarei de a cumpăra sistemul rusesc de rachete S-400, după tentativa de lovitură de stat din 2016 împotriva lui Erdogan, a deteriorat relațiile cu Statele Unite și a oprit cooperarea.

Ca o paranteză cumpărarea S-400 s-a datorat sprijinului consistent cu informații critice primit de MIT (organizația de informații a armatei turce) de la organizația similară rusă GRU înainte de lovitura de stat din 2016. Congresul Statelor Unite a adoptat Actul de Combatere a Adversarilor Americii prin Sancțiuni în 2019 (CAATSA) și un Act ulterior de Autorizare a Apărării Naționale în 2020, care a interzis în mod specific Turciei să se alăture programului F-35 atâta timp cât deține S-400.

În timpul apelului, Erdogan nu numai că s-a oferit să cumpere F-35, ci a cerut și reintegrarea firmelor turcești în lanțul de aprovizionare.  Administrația Trump are în vedere ridicarea sancțiunilor CAATSA asupra Turciei și vânzarea F-35 Turciei în schimbul ca Ankara să accepte să dezactiveze S-400 sau să o transfere într-o zonă controlată de SUA, de la Baza aeriană Incirlik, din provincia mediteraneeană Adana, a informat Fox News, citând două surse anonime.

Firma turcă Repkon ajută armata SUA în construirea unei noi fabrici de producție de obuze de artilerie în Texas. În apogeul războiului din Ucraina, fiecare parte a tras mii de obuze de artilerie în fiecare zi, necesitând completarea arsenalului ucrainean din stocurile occidentale, care s-au epuizat rapid. Acum, țările NATO au început să-și reorganizeze producția de baterii de artilerie și muniție, deoarece Rusia și-a reînnoit rapid producția de muniție pentru a o depăși pe cea occidentală.

Sunt în lucru alte asociații mixte, cum ar fi construcția de către Repkon SUA a unei noi unități de producție TNT în Kentucky, după cum au raportat instituțiile de presă turcești. O altă zonă potențială de cooperare se remarcă în Siria, de unde administrația Trump poate lua în considerare retragerea a aproximativ 2.000 de soldați americani, ca parte a promisiunii noii administrații americane de a elibera Washingtonul din încurcăturile străine. Într-un fel sau altul relația de cooperare în plan militar SUA-Turcia s-a reluat.

Dinamica relațiilor Turciei în Orientul Mijlociu

Nu am pretenția unui om care cunoștea Orientul ca pe propriul buzunar dar făcând de-a lungul timpului analize ale situației de acolo mă pot pronunța în cunoștință de cauza asupra unor elemente din zonă. Incertitudinile regionale din Orientul Mijlociu continuă să pună provocări complexe pentru Turcia.

Regiunea rămâne un punct focal al competiției geopolitice, cu evoluții cheie, cum ar fi reconstrucția Siriei în epoca post-Assad, tensiunile militare în curs între Israel și Iran și revizuirea Tratatului Avraam astfel încât Israelul și Arabia Saudita să-l semneze, modelând echilibrul strategic. Prăbușirea regimului lui Bashar Assad în Siria aduce atât oportunități, cât și provocări pentru Turcia. În timp ce Ankara își propune să contribuie la stabilirea unei structuri de tranziție durabilă și să elimine PKK și aripa sa siriană YPG, slăbirea prezenței unor actori regionali rivali precum Iranul și Rusia complică eforturile de stabilizare ale Turciei.

Viitorul PKK/YPG din Siria poate rămâne un punct critic de divergență între Turcia și SUA. Ce scenarii avem la ora actuală? În primul rând Turcia și SUA ar putea ajunge la un compromis reciproc acceptabil cu privire la PKK/YPG. Aici probabil SUA și-ar limita sprijinul militar și politic la PKK/YPG în schimbul faptului ca Ankara s-ar abține de la operațiunile militare la scară largă în nord-estul Siriei. Un astfel de scenariu ar putea diversifica oportunitățile de cooperare dintre Turcia și SUA. În aceste condiții lupta împotriva ISIS ar reveni Turciei și americani se vor putea retrage din regiune.

În al doilea scenariu problema YPG ar putea escalada într-un conflict deschis între Turcia și forțele susținute de SUA din Siria. O influență crescândă a YPG-ului în Siria ar fi văzută de Turcia ca o amenințare și la rândul ei va declanșa operațiuni militare extinse în nordul Siriei pentru a demonta infrastructura YPG-ului. Într-un astfel de scenariu, hotărârea militară a Turciei și insistența SUA de a sprijini YPG ar putea escalada relațiile bilaterale.

Un scenariu conflictual nu numai că ar dăuna grav relațiilor bilaterale, dar ar putea, de asemenea, să prindă Siria într-un mediu de securitate competitiv în perioada de tranziție, să reducă cooperarea în alte domenii tematice și să împingă Turcia să caute alianțe alternative pentru a echilibra influența SUA. Și dacă ar fi numai acestă situație. Mai avem alături conflictul din Gaza. Turcia vrea un rol de mediator în Gaza. A mai făcut-o în trecut și a avut ca rezultat ruperea relațiilor diplomatice cu Israelul.

Turcia își dorește o implicare pentru că acel conflict influențează poziția Israelului în zonă. Continuarea poziției militare asertive a Israelului în Gaza și Liban, susținută de Washington, ar putea face ca Siria să devină o nouă zonă de competiție între Turcia și Israel cea ce mi se pare că este în curs. Politica Turciei în acest context va implica medierea diplomatică și echilibrarea influenței tot mai mari a Israelului în afacerile regionale. Turcia trebuie să treacă de partea Israelului! Prin urmare, calibrarea diplomației regionale în Orientul Mijlociu este de o importanță vitală pentru Turcia.

Post Scriptum: A doua rundă de discuții între oficialii ruși și americani pentru pregătirea „agendei” de negocieri pentru pace în Ucraina a început  pe 27 februarie la Istanbul. În timp ce Volodimir Zelenski se pregătește să plece la Washington, unde Donald Trump se așteaptă ca acesta să încheie mult discutatul acord privind mineralele, Rusia și Statele Unite confirmă redeschiderea canalelor diplomatice începută pe 18 februarie la Riad, cu întâlnirea dintre miniștrii de externe Marco Rubio și Serghei Lavrov.

Întâlnirea are loc la sediul Consulatului General al SUA din Istanbul. Între timp, sunt în curs pregătirile pentru o întâlnire între cei doi președinți, Donald Trump și Vladimir Putin. Turcia și-a reiterat disponibilitatea de a găzdui întâlnirea bilaterală dintre liderii celor două superputeri. UE, înjunghiată pe la spate, de anunțul lui Trump privind noile tarife, urmărește cu teamă aliatul său de lungă durată care îi face cu ochiul inamicului public numărul unu Rusia. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, l-a sunat pe Recep Tayyip Erdogan.

„În aceste vremuri dificile, apreciem rolul Turciei ca actor global și regional important și căutăm să lucrăm îndeaproape împreună pentru a asigura pacea durabilă în Ucraina și pentru a sprijini o tranziție incluzivă și democratică în Siria”, a scris liderul UE pe X în marginea conversației sale telefonice cu liderul turc. La Istanbul, inițierea discuțiilor de pace nu este în mod explicit pe ordinea de zi. Deși este greu de imaginat că diplomații de la Washington și Moscova nu vor vorbi despre asta. Dar în meniu este relația dintre cele două superputeri: după ani de lupte diplomatice, acordul dintre Trump și Putin promite o viitoare normalizare a relațiilor.

Deja după întâlnirea de pe teritoriul saudit, Rubio și Lavrov au spus că vor restabili funcționarea normală a ambasadelor și consulatelor și cooperarea lor economică și energetică, în special în Arctica și spațiu. În acest moment — și din octombrie anul trecut — Moscova nu are nici măcar un ambasador la Washington. Între timp, președintele autoritar al Rusiei a vorbit la o întâlnire a Serviciului Federal de Securitate (FSB).

După cum a raportat Reuters, Putin a acuzat „elitele occidentale” că vor să submineze reluarea dialogului dintre Rusia și Statele Unite. Tendințele autoritare care se desfășoară pe tot globul, inclusiv în Statele Unite, împreună cu influența geopolitică a Turciei, fac lucrurile mult mai ușoare pentru Erdogan. Dar, deși s-ar putea să continue să păstreze puterea în viitorul apropiat, Erdogan, care a inspirat cândva speranțe pentru o Turcie mai bună, mai liberă și mai prosperă, este acum ferm îngropat în trecut.

Pe măsură ce peisajul global continuă să se schimbe, capacitatea Turciei de a se adapta și de a-și apăra interesele naționale va determina poziționarea sa geopolitică în noul an. În fața creșterii fragmentării regionale, Turcia va continua probabil să-și întărească politica externă printr-un amestec de mediere diplomatică, descurajare militară și rezistență economică pentru a naviga în incertitudinile anului 2025 și mai departe.