SUA, critici dure pentru regimul Erdogan, după arestarea lui Imagoglu

SUA, critici dure pentru regimul Erdogan, după arestarea lui ImagogluSursa foto: Pixabay

Tensiunile din Turcia au stârnit îngrijorare peste Ocean. După arestarea primarului Istanbulului, protestele au fost organizate zilnic, iar autoritățile au reținut peste 1.900 de manifestanți. Potrivit secretarului de stat american, această perioadă nu ar fi benefică pentru țara condusă de Erdogan.

Statele Unite, despre situația din Turcia

Marco Rubio a subliniat că Statele Unite doresc să întărească relațiile cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

„Suntem atenți la evoluțiile din Turcia și am transmis îngrijorarea noastră. Nu considerăm că o astfel de instabilitate este benefică într-o țară care reprezintă un aliat important”, a declarat Marco Rubio.

Potrivit secretarului de stat american, liderii celor două puteri aveau în trecut o relație apropiată.

„Ei (turcii) sunt aliaţi în cadrul NATO. Am vrea să cooperăm cu ei Siria şi în alte părţi”, a adăugat secretarul de stat american. 

Marco Rubio

Marco Rubio / sursa foto dreamstime.com

Discuții cu omologul său turc

Recent, Marco Rubio a discutat cu Hakan Fidan despre manifestațiile legate de arestarea lui Imamoglu. Secretarul de stat american nu a vorbit despre măsurile luate împotriva presei din Turcia.

Primarul orașului Instabul a fost care a fost dus la închisoarea Marmara, după ce a fost acuzat de corupție. De asemenea, a Imamoglu a fost demis.

„Ekrem Imamoglu, primarul municipiului Istanbul, a fost suspendat din funcțiile sale”, a anunțat Ministerul de Interne al Turciei.

Între timp, protestele legate de arestarea sa au continuat. Turcia a respins criticile legate de arestarea primarului Istanbulului. În urma demonstrațiilor, peste 1.900 de persoane au fost reținute.

Tensiuni în Turcia

Principalul adversar politic al președintelui Tayyip Erdogan va rămâne încarcerat pe durata procesului său. Arestarea sa a declanșat cele mai mari proteste anti-guvernamentale din ultimul deceniu și a condus la arestări masive în toată Turcia. Reprezentanții Partidului Republican al Poporului (CHP) au declarat că acesta reprezenta o amenințare pentru Erdogan.

„Nu mai tulburați liniștea cetățenilor noștri cu astfel de provocări! Dacă sunteți atât de curajoși, asumați-vă că veți fi trași la răspundere pentru corupția, furtul, mita luată și neregulile comise”, a afirmat Erdogan.

Ne puteți urmări și pe Google News