Tudose pune PUMNUL ÎN GURĂ BĂNCILOR: „Dacă nu merge cu vorba bună vom veni cu măsuri fiscale”
- Ionut Gogean
- 9 august 2017, 22:59
Premierul Mihai Tudose a adresat un ultimatum celor 70% dintre instituțiile bancare care au datorii la stat, în ultimii ani, anunțând că Guvernul ar putea lua măsuri fiscal-bugetare.
Tudose a amenințat că va ieși personal și va demasca instituțiile care „fură din bugetul public.”
”Pe siglă nu scrie nici Crucea Roșie, nici vreo altă instituție non-profit, eu am văzut că acolo scrie bancă, că ei dau bani oamenilor. Vedem și noi că sediile arată foarte bine, că salariile sunt bune spre foarte bune. Deocamdată i-am luat cu vorba bună, domnul ministru de Finanțe a vorbit cu ei să-și regândească strategia. Bine, să nu creadă că noi suntem naivi, pentru că termenul este de două, trei săptămâni”, a precizat premierul.
„Dacă nu merge cu vorba bună vom veni cu măsuri fiscale și eu sunt dispus să dau unul sau două exemple de bănci. Știu că o să mă dea în judecată, dar românii trebuie să știe că dacă lucrează cu respectiva bancă, respectiva bancă este cea care fură. Pe mine nu mă deranjează faptul că ne cred naivi, dar mă deranjează faptul că ne fură. Trebuie să înțeleagă și ei că s-a terminat”, a declarat Mihai Tudose, la Antena 3.