Trupa care făcea furori în România în anii 2000 revine pe scenă. Anunțul i-a entuziasmat pe fani

Trupa care făcea furori în România în anii 2000 revine pe scenă. Anunțul i-a entuziasmat pe faniSursa foto: Untold

Animal X, una dintre cele mai în vogă trupe pop din România în anii 2000, revine pe scenă după mai bine de un deceniu de la destrămare. Formula care a făcut istorie cu hituri precum „Pentru ea”, „N-am crezut”, „Balada” sau „Nino Nino” va susține un concert special la UNTOLD 2026, în fața a zeci de mii de spectatori.

Organizatorii festivalului au anunțat că trupa Animal X va urca pe scena principală într-un show dedicat atât fanilor care au crescut cu muzica formației, cât și unei noi generații de spectatori.

Hiturile care au marcat începutul anilor 2000 vor răsuna din nou

Potrivit organizatorilor, piese precum „N-am crezut”, „Pentru ea”, „Balada”, „Iubirea mea” și alte melodii care au dominat topurile muzicale la începutul anilor 2000 vor face parte din concertul pregătit pentru UNTOLD.

„'N-am crezut', 'Pentru ea', 'Balada', 'Iubirea mea' şi alte piese care au dominat topurile şi au definit sound-ul începutului anilor 2000 vor răsuna din nou, de această dată în faţa zecilor de mii de oameni de pe main stage-ul UNTOLD. Show-ul pregătit pentru festival va aduce împreună emoţia, nostalgia şi energia care au transformat Animal X într-un adevărat fenomen. Va fi un concert construit ca o călătorie între trecut şi prezent, cu momente-surpriză, un setup spectaculos şi refrene care au rămas vii în memoria publicului”, au transmis organizatorii.

Cum a început povestea Animal X

Animal X

Animal X. Sursa foto: Arhiva EVZ

Animal X a fost una dintre cele mai populare și influente trupe pop românești, reușind să cucerească publicul printr-un stil care combina elemente de pop, dance, rock și hip-hop.  Trupa Animal X a fost înființată în 1999, la Constanța, din pasiunea comună a membrilor pentru breakdance. Formula de succes i-a reunit pe Șerban Miron Copoț (Hienă), Alexandru Salaman (Șopârlă) și Laurențiu Mihai Penca (Vierme).

Printre cele mai cunoscute piese ale formației se numără „Pentru ea”, „Nino Nino”, „Să mergem la mare”, „N-am crezut”, „Balada” și „Iubirea mea”, melodii care au dominat topurile și au rămas în playlisturile fanilor chiar și după mai bine de două decenii.

De ce s-a destrămat trupa

Animal X

Sursa foto: Aehiva EVZ

Animal X și-a încheiat activitatea în 2013, după ce membrii formației au decis, de comun acord, să urmeze drumuri diferite, punând capăt colaborării în formula care a consacrat trupa. Revenirea pe scena UNTOLD marchează astfel primul mare moment de reunire al formației după 13 ani.

Când are loc UNTOLD 2026

Festivalul UNTOLD 2026 se va desfășura în perioada 6-9 august, la Cluj-Napoca. Pe lângă Animal X, organizatorii au anunțat peste 200 de artiști internaționali și români. Printre numele confirmate se află Sting, Lewis Capaldi, Zara Larsson, Flo Rida, Martin Garrix, The Chainsmokers, James Hype, Kygo, Carl Cox, Solomun, Sara Landry și Holy Priest.