Trump şi Kim au trecut la INVECTIVE greu de acceptat la acest NIVEL: „ţicnit, nebun, ramolit, tulburat mintal”
- Antonia Hendrik
- 23 septembrie 2017, 10:43
La nivel declarativ s-au depăşit cam toate barierele unei comunicări decente între cele două state. Unii spun că Trump şi Kim se ceartă ca doi copii de grădiniţă ca dovadă jignirile care şi le aduc unul altuia: Kim Jong-un a spus despre Donald Trump că este ramolit, iar acesta din urmă l-a făcut ţicnit şi tulburat mintal.
''Vrem o lume în care să existe ţări ce cooperează între ele. Nu putem avea printre noi un mic nebun care trage cu rachete în ceilalţi'', în acest fel preşedintele SUA vorbeşte din nou despre Kim Jong-un.
''Vorbim despre arme de distrugere în masă şi nu putem să permitem ca cineva să pună în pericol poporul nostru'', a adăugat Trump. ''Omul-rachetă trebuia gestionat cu mult timp în urmă'', a spus în continuare numindu-l pe Kim ''rocket man'' şi acuzându-i pe Obama şi pe Hillary Clinton.
Mulţi dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Trump l-au pus în gardă că atacându-l personal pe dictatorul nord-corean în discursul în faţa ONU, ar fi dus inevitabil la o ulterioară escaladare a tensiunilor. Dezvăluirea este făcută de unele media SUA citând surse de la Casa Albă, potrivit cărora expresia ''omul-rachetă în misiune sinucigaşă'' şi ameninţarea ''de distrugere totală a Coreei de Nord'' nu se aflau în conţinutul textului original al discursului.