Lovitură grea pentru Trump. Patru ani de închisoare. Breaking News
- Andrei Arvinte
- 8 martie 2019, 07:55
Paul Manafort, fostul şef de campanie al preşedintelui Donald Trump, a fost condamnat joi la 47 de luni de închisoare, aproape 4 ani, pentru infracţiuni financiare.
Judecătorul districtual T.S. Ellis a decis această sentinţă în procesul desfăşurat în Alexandria, statul Virginia, în cazul consultantului politic republican găsit vinovat în luna august a anului trecut pentru cinci capete de acuzare de fraudă fiscală, două capete de acuzare privind fraude bancare şi un capăt de acuzare referitor la ascunderea deţinerii de conturi bancare în străinătate.
Condamnarea primită de Paul Manafort, care în curând va împlini 70 de ani, este mult mai mică decât propunerea procurorilor. Aceştia nu au recomandat judecătorului o sentinţă specifică, ci au sugerat ca pedeapsa să se încadreze între 19 şi 24 de ani de închisoare. Judecătorul Ellis a considerat însă că aceste linii directoare sunt excesive şi ar crea o „discrepanţă nefondată” în comparaţie cu alte cazuri.
T.S. Ellis a remarcat, de asemenea, în timpul procesului, că Manafort nu se află în faţa sa pentru acuzaţii conform cărora el, sau altcineva în subordinea căruia s-a aflat, au colaborat cu guvernul rus pentru a influenţa alegerile din 2016, potrivit Reuters.