Trump, ironic: „Sediul CNN a fost atacat de manifestanţi... Oops!” Video în articol

Trump, ironic: „Sediul CNN a fost atacat de manifestanţi... Oops!” Video în articol

Protestele violente s-au răspândit peste tot în Statele Unite, iar zeci de oraşe sunt pur şi simplu în război. Peste 25 de oaşe mari din 16 state au impus starea de asediu.

Jurnalişti care se aflau la datorie, participând efectiv la  manifestaţiile din mai multe oraşe din SUA ca reacţie la moartea afro-americanului George Floyd, au fost agresaţi, arestaţi sau chiar vizaţi de tiruri, atât de poliţişti, cât şi de manifestanţi.

Jurnaliştii luaţi la ţintă!

Dar mai multe incidente au avut loc în ţară, în special la Louisville, în Kentucky, unde un poliţist antirevoltă a tras cartuşe cu gaze lacrimogene asupra unei echipe a televiziunii locale care îl filma. "Se trage asupra noastră!", a strigat pe post Kaitlin Rust, de la canalul local WAVE 3. De asemena la Minneapolis, o jurnalistă freelancer, Linda Tirado, a primit un glonţ de cauciuc în faţă şi a spus că nu mai vede deloc cu un ochi.

"Autorităţile locale trebuie să ordone forţelor lor de poliţie să nu mai ia pe jurnalişti drept ţinte", a cerut sâmbătă seara Comitetul de protecţie a jurnaliştilor (CPJ).

Situaţia jurnaliştilor pe teren, în pericol

Membri ai media au fost atacaţi de asemenea de manifestanţi, ca de pildă fotograful Ian Smith, care afirmă că a fost bătut la Pittsburgh înainte ca alţi manifestanţi să intervină. La Atlanta, sediul canalului de informare CNN a fost atacat vineri de un grup de mai multe zeci de persoane, care au aruncat o grenadă explozivă în holul unde se aflau poliţişti.

Sâmbătă dimineaţa, un jurnalist de la canalul de informare Fox News, care se afla în faţa Casei Albe, a fost hărţuit de manifestanţi şi urmărit mai multe sute de metri înainte ca poliţia să-i disperseze pe agresori. "Dacă voi sunteţi manifestanţi, faceţi ceea ce vi se pare corect, dar nu ne împiedicaţi să ne facem munca pentru public", a cerut sâmbătă Societatea jurnaliştilor profesionişti (SPJ).

Trump nu scapă ocazia să ironizeze CNN

Preşedintele american Donald Trump a retrimis pe Twitter un mesaj în care explică:"Ironie a sorţii, sediul CNN a fost atacat de manifestanţi pe care canalul i-a prezentat ca nobili şi drepţi. Oops!". După alegerea sa, şeful statului atacă frecvent media pe care o acuză de deformarea adevărului.

Corespondentul CNN a fost arestat în direct la TV în timp ce raporta despre protestele din Minneapolis în urma morții lui George Floyd.