Trump îi lasă pe americani îi aer. E cea mai dură decizie
- Adrian Dumitru
- 20 noiembrie 2020, 08:09
Administraţia Trump a anunţat joi că nu doreşte să extindă anumite programe de ajutor instituite în martie, la începutul pandemiei, şi a solicitat Băncii centrale a SUA (Federal Reserve-Fed) să restituie sumele rămase, relatează AFP.
Considerând că unele dintre aceste programe de împrumut, destinate să sprijine funcţionarea economiei în timpul crizei, nu au fost prevăzute să fie prelungite după 31 decembrie, secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin a trimis joi o scrisoare preşedintelui Fed în care îi cere ''să returneze Trezoreriei fondurile neutilizate''. „Acest lucru va permite Congresului să realoce 455 miliarde de dolari”, a indicat el.
Rezerva federală a reacţionat rapid cu un comunicat neobişnuit, indicând că „ar prefera ca pachetul de măsuri de urgenţă pus în aplicare în timpul pandemiei de coronavirus să joace în continuare rolul său important în susţinerea economiei noastre încă tensionate şi vulnerabile”.
De asemenea, Steven Mnuchin a cerut în scrisoarea sa ca alte programe să fie prelungite cu 90 de zile.
Cum a reacționat Biden la decizia lui Donald Trump
Pe de cealaltă parte, preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a declarat joi că nu va impune ''carantină naţională'' în pofida recrudescenţei pandemiei de COVID-19 în Statele Unite în ultimele săptămâni, relatează AFP.
''Nicio circumstanţă nu ar putea justifica în opinia mea o carantină naţională totală. Cred că ar fi contraproductiv'', a declarat democratul, care urmează să se instaleze pe 20 ianuarie la Casa Albă.
SUA au înregistrat în 24 de ore, de miercuri până joi, 2.239 de decese cauzate de COVID-19, potrivit bilanţului prezentat de Universitatea Johns Hopkins.
Peste 200.146 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus au fost identificate în acelaşi timp în ţară, cel mai grav afectată din lume.