Trump dă termen până pe 9 iulie. Taxe vamale de până la 50% dacă nu se ajunge la un acord cu UE

Trump dă termen până pe 9 iulie. Taxe vamale de până la 50% dacă nu se ajunge la un acord cu UEDonald Trump / sursa foto: dreamstime.com

Trump a stabilit un termen limită pentru amânarea tarifelor reciproce între SUA și UE, iar negocierile comerciale sunt în plină desfășurare. Dacă nu se ajunge la un compromis până pe 9 iulie, exporturile din Europa către SUA riscă să fie supuse unor taxe vamale de până la 50%, iar Uniunea Europeană ar putea riposta cu măsuri similare, deocamdată suspendate.

Trump a criticat în mod constant relația comercială cu Bruxelles

Relațiile comerciale dintre Statele Unite și Uniunea Europeană se situează printre cele mai semnificative la nivel mondial, reprezentând aproximativ 30% din totalul comerțului global cu bunuri, conform datelor furnizate de Consiliul European. În cadrul acestui schimb comercial, principalele categorii de produse tranzacționate includ medicamentele, autovehiculele și produsele petroliere.

Președintele Donald Trump a criticat constant parteneriatul comercial cu Bruxelles-ul, considerându-l inechitabil și acuzând Uniunea Europeană că exploatează Statele Unite.

Comerțul dintre SUA și UE, cifre record în 2024

SUA-UE

SUA - UE. Sursa foto: Arhiva EVZ

În anul 2024, volumul total al schimburilor comerciale între cele două părți, atât bunuri cât și servicii, a atins aproximativ 1.680 de miliarde de euro (1.980 miliarde de dolari), conform datelor oficiale. Uniunea Europeană a înregistrat un excedent de 198 miliarde de euro în comerțul cu bunuri, dar și un deficit de circa 148 miliarde de euro în cel al serviciilor, rezultând astfel un excedent comercial total de 50 miliarde de euro pentru blocul european. Discuțiile dintre cele două părți par să meargă încet. Surse citate de publicația CNBC, spun că un acord politic de principiu, fără detalii clare, ar putea fi varianta cea mai realistă pentru Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană recunoaște dificultățile comerciale cu SUA

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut joi că încheierea unui acord detaliat în această perioadă scurtă este „imposibilă”, subliniind că „obiectivul este un acord de principiu”. Totodată, ea a avertizat că, în lipsa unei înțelegeri, „toate opțiunile rămân posibile”.

Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat pe rețelele sociale că a avut „o săptămână productivă” la Washington și că „munca continuă”, menționând că scopul este „un acord comercial transatlantic ambițios și solid”.

În urmă cu câteva luni, Trump a impus un tarif de 20% pentru majoritatea produselor din UE, redus temporar la 10% până pe 8 iulie pentru negocieri. El  a criticat dezechilibrul comercial, acuzând UE că taxează excesiv și afectează exporturile americane, mai ales în domeniul auto și agricol.