Polițistul Garrett Rolfe a fost inculpat pentru crimă miercuri, la cinci zile după ce a omorât un tânăr afro-american, Rayshard Brooks, o dramă care a reaprins mânia antirasistă în Statele Unite.

„Este o situație teribilă, dar nu poți opune rezistență unui politist”, a declarat  președintele american în acest interviu la Fox News. “Sper că va fi judecat echitabil, pentru că poliția a fost tratată nedrept în țara noastră”, a adăugat el.

“Dar încă o dată, nu poți opune rezistentă așa unui polițist. Și au intrat într-o dispută teribilă și vedeți cum s-a terminat. Foarte rău. Foarte rău”, a continuat dl Trump.

Un video a arătat că după ce a tras, polițistul a dat cu piciorul în victima sa, în vreme ce aceasta era la pământ și pierdea sânge.

Acest caz apare la mai puțin de trei săptămâni după moartea lui George Floyd, asfixiat sub genunchiul unui polițist alb pe 25 mai la Minneapolis, ceea ce a provocat în Statele Unite un imens val de furie și manifestații devenite mondiale împotriva rasismului și brutalităților polițienești.

Marți, Trump anunțase interzicerea prizelor de sufocare în afara cazurilor de pericol pentru viața polițistului și a ordonat o reformă limitată a forțelor de ordine.