Trump anunță negocieri imediate Rusia-Ucraina. Dar Putin nu vrea pace

Trump anunță negocieri imediate Rusia-Ucraina. Dar Putin nu vrea paceVladimir Putin. Sursa foto: captură video

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru un armistițiu, în urma unei convorbiri telefonice de două ore cu liderul rus Vladimir Putin. Trump a subliniat că discuția a fost una pozitivă și că există șanse reale pentru încheierea războiului.

Cu toate acestea, Kremlinul a transmis că procesul va fi unul de durată și că nu trebuie să existe așteptări imediate privind un acord final.

Trump: Tonul și spiritul conversației au fost excelente

Într-o postare pe rețelele de socializare, Trump a afirmat că apelul cu Putin s-a desfășurat într-o atmosferă deschisă și constructivă.

„Tocmai mi-am terminat apelul de două ore cu președintele Vladimir Putin al Rusiei. Cred că s-a desfășurat bine. Tonul și spiritul conversației au fost excelente.

Dacă n-ar fi fost așa, aș spune-o mai degrabă acum decât mai târziu”, a scris liderul american.

Trump a precizat că părțile implicate vor stabili singure condițiile acordului, fără intervenții externe, deoarece „ele sunt singurele care cunosc detaliile unor negocieri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea înțelege”, transmite reuters.

Putin îi mulțumește lui Trump

După convorbirea telefonică, Vladimir Putin a declarat că Rusia este pregătită să lucreze cu partea ucraineană la un memorandum privind un posibil viitor acord de pace.

„Am convenit cu președintele Statelor Unite că Rusia va propune și este pregătită să lucreze cu partea ucraineană la un memorandum privind un posibil viitor acord de pace”, a spus Putin în apropierea stațiunii Soci de la Marea Neagră.

Totuși, liderul rus a subliniat că eforturile sunt „în general pe drumul cel bun”, dar nu trebuie să existe așteptări imediate.

Trump

Trump / sursa foto: dreamstime.com

Europenii vor noi sancțiuni

După convorbirea cu Putin, Trump a organizat o discuție de grup cu Volodimir Zelenski, precum și cu liderii Uniunii Europene, Franței, Italiei, Germaniei și Finlandei.

În cadrul acestei convorbiri, liderii europeni au decis să crească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni economice și politice.

Cancelarul german Friedrich Merz a confirmat această decizie într-o postare pe X, afirmând că „Europa trebuie să acționeze ferm pentru a obține un armistițiu real”.

Trump: Nu este războiul meu

Într-o declarație ulterioară, Trump a declarat că sunt implicate „niște orgolii mari” și că, fără progrese, se va retrage din procesul de negociere.

„Mă voi retrage dacă nu văd progrese. Acesta nu este războiul meu”, a spus liderul american, sugerând că nu va continua să medieze conflictul dacă nu există rezultate concrete.