Tronul imperial din Japonia, interzis femeilor, în ciuda reformelor și a opinie publice

Tronul imperial din Japonia, interzis femeilor, în ciuda reformelor și a opinie publice

Parlamentul din Japonia a aprobat, vineri, modificări ale legislației privind succesiunea în familia imperială, însă a decis să mențină una dintre cele mai controversate prevederi: interdicția ca femeile să poată deveni împărătese. Decizia vine în ciuda faptului că sondajele de opinie arată un sprijin consistent al populației pentru schimbarea regulilor, relatează AFP.

Tronul din Japonia rămâne dependent de prințul Hisahito

Viitorul celei mai vechi monarhii ereditare din lume rămâne astfel dependent de prințul Hisahito, nepotul în vârstă de 19 ani al împăratului Naruhito, în vârstă de 66 de ani. Conform tradiției, Casa Imperială japoneză își revendică originea de la zeița șintoistă a Soarelui, Amaterasu.

În prezent, Hisahito este singurul tânăr moștenitor de sex masculin din linia succesorală. Prințul, care și-a încheiat recent studiile liceale și urmează cursuri de biologie și entomologie, nu este căsătorit. Dacă acesta nu va avea fii, actualele reguli ar conduce la dispariția liniei de succesiune.

Noua lege, adoptată cu o largă majoritate de Camera superioară a Parlamentului, permite reintegrarea în familia imperială, prin adopție, a unor rude masculine îndepărtate cu vârsta de peste 15 ani, cu condiția ca acestea să fie necăsătorite.

În același timp, actul normativ oferă prințeselor posibilitatea de a-și păstra statutul imperial după căsătoria cu un cetățean fără origine nobilă, un drept de care bărbații beneficiau deja.

Doar bărbații pot urca pe Tronul Crizantemei

Totuși, legislația care reglementează Casa Imperială, aflată în vigoare din 1947, continuă să prevadă că doar bărbații pot urca pe Tronul Crizantemei și că dreptul de succesiune se transmite exclusiv pe linie masculină.

Prin această regulă, prințesa Aiko, în vârstă de 24 de ani, fiica împăratului Naruhito, precum și cele două surori mai mari ale prințului Hisahito rămân excluse din linia de succesiune, indiferent de popularitatea lor.

Adoptarea noilor prevederi a fost precedată de negocieri intense în cadrul Partidului Liberal Democrat (PLD), formațiunea aflată la guvernare, condusă de Sanae 

Sanae Takaichi

Sanae Takaichi. Sursă foto: X.com

, prima femeie care ocupă funcția de șef al Guvernului Japoniei și o susținătoare a menținerii succesiunii exclusiv masculine.

După votul din 10 iulie din Camera inferioară, veteranul PLD Seiichiro Murakami a criticat decizia, afirmând că este ”scandalos” să fie exclusă posibilitatea ca prințesa Aiko să devină împărăteasă.

72% dintre cetățenii din Japonia ar susține permisiunea pentru femei de a urca pe tron

Rezerve față de noul sistem și-a exprimat și Asahiro Kuni, fost membru al familiei imperiale, în vârstă de 81 de ani. Acesta consideră că reintegrarea unor rude masculine îndepărtate este nerealistă și spune că și-a sfătuit propriii nepoți să refuze o asemenea ofertă.

”La vârsta de 15 ani, o persoană a crescut respirând aerul libertăţii”, a declarat el. ”Cred că i-ar fi greu să se adapteze vieţii în Familia Imperială”, a declarat el cotidianului Asahi.

”Poate că există persoane care vor să intre în Familia Imperială, dar, dacă ar înţelege dificultăţile vieţii ca membru al acestei familii, ele probabil că nu ar spune-o”, a adăugat el.

Asahiro Kuni provine din una dintre cele 11 ramuri ale familiei imperiale eliminate din Registrul Imperial după Al Doilea Război Mondial.

Și cotidianul Yomiuri, considerat în mod tradițional apropiat de PLD, a criticat recent poziția Guvernului într-un editorial. În prezent, Familia Imperială a Japoniei numără 16 membri, dintre care doar cinci sunt bărbați.

Potrivit unui sondaj publicat de Asahi în mai, 72% dintre japonezi susțin modificarea regulilor pentru a permite femeilor să urce pe tron.