Noul împărat al Japoniei a salutat pentru prima dată poporul

Noul împărat al Japoniei a salutat pentru prima dată poporul

Noul împărat al Japoniei, Naruhito, i-a salutat pentru prima oară pe japonezi în calitate de suveran, sâmbătă, după ce a urcat pe Tronul Crizantemei miercuri.

Noul împărat, în vârstă de 59 de ani şi soţia sa, împărăteasa Masako, împreună cu fratele său mai mic, soţia şi copilul acestuia, i-au salutat pe japonezi de la balconul Palatului Imperial din Tokyo, conform protocolului de după încoronare, scrie Agerpres.

În discursul pe care l-a susţinut cu această ocazie, împăratul a mărturisit că doreşte o lume paşnică pentru poporul japonez şi toate celelalte popoare. Discursul său a preluat temele folosite în cadrul ceremoniei de urcare pe tron de miercuri, când în Japonia a început o nouă eră imperială, denumită „Reiwa”.

Naruhito a devenit împărat după ce tatăl său, Akihito, a abdicat după 30 de ani pe Tronul Crizantemei - primul gest de acest fel al unui suveran nipon în ultimii 202 ani. 

Apariţia de la balcon, una dintre cele 6 apariţii publice programate pentru sâmbătă, reprezintă una dintre rarele ocazii pe care japonezii le au de a se apropia de Palatul Imperial.

Ne puteți urmări și pe Google News