Tren de mare viteză pe litoralul Mării Negre. Ce intenționează țara care face proiectul
- Iuliu Vlădescu
- 20 septembrie 2026, 14:17
Turcia pregătește un proiect feroviar de amploare pe coasta Mării Negre. O nouă linie de mare viteză ar urma să lege orașul Samsun de Sarp, localitate aflată la granița cu Georgia, pe un traseu de aproximativ 513 kilometri, potrivit International Railway Journal.
Tren de mare viteză pe litoralul Mării Negre
Linia feroviară Samsun-Trabzon-Sarp este proiectată pentru trenuri care vor putea circula cu viteze de până la 250 km/h.
Traseul va include 14 stații și va traversa mai multe orașe importante de pe litoralul Mării Negre, printre care Ordu, Giresun, Trabzon, Rize și Artvin, înainte de a ajunge la Sarp, în apropierea frontierei turco-georgiene.
Proiectul face parte din strategia autorităților de la Ankara pentru extinderea rețelei feroviare de mare viteză către nordul și estul Turciei.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Abdulkadir Uraloğlu, a prezentat investiția drept un pas important pentru conectarea mai rapidă a localităților de pe coasta Mării Negre cu restul țării.
Peste 500 de kilometri în trei ore și jumătate
Conform estimărilor prezentate de minister, trenurile ar putea parcurge distanța dintre Samsun și Trabzon în aproximativ două ore. Pentru segmentul dintre Trabzon și Sarp, timpul estimat de călătorie este de aproximativ o oră și 10 minute.
Noua infrastructură nu ar urma să fie destinată exclusiv transportului de pasageri. Autoritățile turce estimează că linia va putea transporta anual aproximativ 12 milioane de pasageri și 14 milioane de tone de marfă.

Marea Neagră / Sursa foto: Dreamstime.com
Astfel, proiectul ar putea avea și un rol important în dezvoltarea transportului comercial și în conectarea economică a regiunii.
Investiție crucială pentru infrastructura feroviară din zona Mării Negre
Linia Samsun-Sarp este considerată una dintre investițiile importante planificate pentru infrastructura feroviară din zona Mării Negre. Totuși, proiectul nu a intrat încă în etapa de construcție.
În prezent, autoritățile turce se află în faza studiilor de fezabilitate, urmând ca ulterior să fie stabilite detaliile tehnice și calendarul investiției.
Dacă va fi realizată conform planurilor actuale, linia ar crea o legătură feroviară rapidă de-a lungul unei importante porțiuni a litoralului turcesc al Mării Negre și ar apropia infrastructura feroviară a țării de granița cu Georgia.