Trei soldați ruși au fost uciși de militanți într-o ambuscadă în Siria

Trei soldați ruși au fost uciși de militanți într-o ambuscadă în Siria

Armata rusă a confirmat că trei dintre soldații săi au fost uciși într-o ambuscadă în Siria la sfârșitul lunii trecute.

În total, 112 soldați ruși au fost uciși în cei trei ani de când autoritățile de la Moscova s-au implicat în războiul civil sirian, în sprijinul forțelor guvernamentale, conform estimării unui parlamentar rus din septembrie 2018. Reportajele mass media susțin că aproximativ 175 de soldați ruși au fost uciși în Siria, în total. Cei trei militari au fost prinși într-o ambuscadă în timp ce conduceau un vehicul în regiunea Deir Al-Zor din estul Siriei, la sfârșitul lunii februarie. Aceștia au fost declarați dispăruți după lupta care a urmat atacului, a declarat luni Ministerul Apărării din Rusia. Un grup de peste 30 de militanți implicați în ambuscadă a fost eliminat într-o acțiune comună a Forțelor Aerospațiale Ruse și a forțelor speciale, a declarat aceeași sursă. Corpurile neînsuflețite ale celor trei militari, ale căror nume nu au fost date publicității de Ministerul Apărării, au fost trimise în Rusia. În urmă cu două săptămâni, serviciul de limbă rusă al BBC a dat publicității un reportaj potrivit căruia soldații ruși au fost prinși într-o ambuscadă în regiunea Deir Al-Zor pe 22 februarie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News