Traseul dronei care a pătruns în România prin județul Galați. Aparatul a ajuns în Vrancea și s-a prăbușit într-o gospodărie

Traseul dronei care a pătruns în România prin județul Galați. Aparatul a ajuns în Vrancea și s-a prăbușit într-o gospodărieDronă. Sursa foto: Facebook/ Radu Miruță

O dronă provenită din Ucraina, care a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova și a pătruns luni dimineață în România prin județul Galați, a ajuns până în județul Vrancea, unde s-a prăbușit în curtea unei locuințe din localitatea Ciușlea.
Incidentul a declanșat o amplă mobilizare a autorităților, după ce sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat obiectul aerian.

Drona a traversat județul Galați și a ajuns în Vrancea

Pentru verificarea situației, Armata Română a ridicat de la sol două aeronave F-16 și a trimis în zonă un elicopter IAR-330 SOCAT.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, fragmentele descoperite în Ciușlea provin, cel mai probabil, de la drona care a pătruns în România în cursul dimineții. Aparatul de zbor ar fi parcurs o distanță importantă după intrarea pe teritoriul României, ajungând din județul Galați până în județul Vrancea.

Zona a fost izolată

Resturile au fost descoperite într-o gospodărie din localitatea Ciușlea, comuna Garoafa. Proprietarul casei a alertat autoritățile, iar echipajele trimise la fața locului au izolat zona pentru ca eventualele pericole să fie eliminate.

Potrivit primarului localității, drona a căzut chiar în curtea unei locuințe, iar proprietarul a fost cel care a anunțat autoritățile.

Polițiștii și jandarmii au securizat imediat perimetrul, în timp ce pirotehniștii și specialiștii militari au ajuns la fața locului pentru verificarea fragmentelor și ridicarea acestora în condiții de siguranță.

Armata a trimis avioane F-16 după alerta din Galați

Incidentul a început în jurul orei 6:00, când sistemele radar ale MApN au detectat semnale în apropierea localității Cahul din Republica Moldova. Ulterior, semnalul a fost urmărit în zona Târgu Bujor, iar autoritățile au activat măsurile necesare pentru monitorizarea obiectului aerian.

În județul Galați a fost transmis un mesaj RO-ALERT de „Alertă Extremă”, prin care populația a fost avertizată cu privire la riscul asociat prezenței dronei.

Pentru supravegherea situației, două aeronave F-16 și un elicopter IAR-330 SOCAT au fost trimise în zona Târgu Bujor – Matca. În ciuda intervenției, drona și-a continuat deplasarea până în județul Vrancea, unde a ajuns să se prăbușească.

Pirotehniștii verifică resturile dronei

Specialiștii urmează să stabilească exact tipul aparatului de zbor și circumstanțele în care acesta a ajuns pe teritoriul României. Fragmentele sunt analizate pentru a se determina proveniența și traseul dronei, precum și dacă există elemente care pot indica natura misiunii aparatului.