Noi informații despre drona Gerbera, descoperită la Gura Portiței. De această dată avea încărcătură explozivă
- Bianca Ion
- 23 august 2026, 22:15
Dronă Gerbera. Sursă foto: captură video
O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române a intervenit duminică în raionul Gura Portiței, după semnalarea unui obiect plutitor suspect. Militarii au identificat un fragment de dronă de tip Gerbera care avea încărcătură explozivă și l-au neutralizat la fața locului, în condiții de siguranță.
Fragmentul de dronă avea încărcătură explozivă
Ministerul Apărării Naționale a anunțat o nouă intervenție a militarilor români în Marea Neagră, de această dată în zona Gura Portiței. O echipă de scafandri de luptă EOD s-a deplasat duminică în zonă, la bordul unei nave a Gărzii de Coastă, pentru verificarea unui obiect plutitor suspect.
În urma verificărilor, militarii au stabilit că obiectul era un fragment de dronă aeriană de tip Gerbera.
„În urma verificărilor efectuate, echipa EOD a confirmat prezenţa unui fragment de dronă aeriană, model Gerbera, care prezenta încărcătură explozivă”, arată MApN în comunicatul oficial.
Fragmentul a fost neutralizat la fața locului, în condiții de siguranță.
O altă dronă Gerbera fusese găsită la Costinești
Intervenția de la Gura Portiței a avut loc în aceeași zi în care un alt corp de dronă de tip Gerbera a fost observat în Marea Neagră, în zona Costinești.
Și în acel caz, o echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române s-a deplasat pentru verificarea obiectului.
"Un elicopter Puma Naval al Forţelor Navale Române a fost trimis în zonă pentru a participa, alături de mijloace ale Ministerului Afacerilor Interne, la acţiunile de cercetare şi verificare. În urma acestora, a fost observat un obiect cu aspect de dronă. O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forţelor Navale Române s-a deplasat în zona indicată, la bordul unei nave aparţinând Gărzii de Coastă, şi a identificat un corp de dronă de tip Gerbera", se arată în comunicatul oficial al MApN.
Cea de la Costinești nu avea explozibil
În cazul obiectului găsit în zona Costinești, evaluarea pirotehnică a arătat că acesta nu avea încărcătură explozivă.
Corpul dronei a fost preluat ulterior de Garda de Coastă.
Diferența față de fragmentul descoperit la Gura Portiței este că acesta din urmă avea încărcătură explozivă și a trebuit să fie neutralizat de echipa EOD.