Medicul Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, a anunţat, ieri, efectuarea celui de-al cincilea transplant de cord realizat anul acesta în România.
Asta după ce, cu o zi înainte, Agenția Națională de Transplant anunțase o prelevare de organe de la un donator în vârstă de 21 ani aflat în moarte cerebrală în urma unui traumatism cranio-cerebral, internat în Spitalul Județean Baia - Mare. În urma acestei prelevări, un număr de 5 persoane au beneficiat de transplant de organe: pulmonar, renal (2 persoane), de cord și hepatic.
Transplantul de cord, realizat de medicul Horațiu Suciu, i-a salvat Piața unui pacient care era în așteptare de mai bine de un an. „Cordul a venit cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. Receptorul este un tânăr de 36 de ani, din Piatra Neamţ, pacient aflat de aproximativ un an pe lista de aşteptare”, a declarat Horaţiu Suciu.
Medicul spune că Centru de Transplant din Tg. Mureș este singurul din România, prea puțin pentru o țară atât de mare. „La Budapesta au efectuat în acest an 60 de transplanturi cardiace”, a mai spus dr. Suciu.