Transfăgărășan, închisă temporar pentru o competiție sportivă

Transfăgărășan, închisă temporar pentru o competiție sportivăSursa foto: transfagarasan.travel

Direcția Regională de Drumuri și Poduri( DRDP) Brașov anunță că traficul rutier pe DN7C – Transfăgărășan va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 septembrie 2025, între orele 07:00 și 18:00, pe sectorul cuprins între Barajul Vidraru și Tunelul Bâlea Lac.

Transfăgărășan, închis temporar pentru o competiție sportivă

Transfăgărășanul va fi închis temporar sâmbătă, 6 septembrie 2025, între orele 07:00 și 18:00, pentru desfășurarea ediției aniversare a competiției de triatlon Transfier 2025. Măsura vizează sectorul de drum dintre Barajul Vidraru (km 62+100) și Tunelul Bâlea Lac (km 116+808), iar autoritățile îi îndeamnă pe participanți și șoferi să își planifice din timp rutele alternative.

Evenimentul, aflat la cea de-a zecea ediție, este considerat unul dintre cele mai dificile triatloane din România și promite să transforme Transfăgărășanul într-o arenă spectaculoasă a sportului.

Reguli pentru deplasarea pe drumul montan

Conform organizatorilor, accesul va fi permis doar persoanelor care au rezervări la unitățile de cazare de pe traseu, însă doar în afara intervalului menționat. Pe durata competiției, nici pietonii și nici turiștii cazați nu vor putea circula pe porțiunea de drum afectată. DRDP Brașov a subliniat că măsura este necesară pentru a evita riscurile generate de interacțiunea dintre traficul rutier și sportivi.

Competiția Sportivă Transfier în 2024

Sursă foto: Captură de ecran transfier.ro

Startul se va da de la Hotelul Valea cu Pești, cu proba de înot în lacul Vidraru, urmată de cursa de ciclism pe serpentinele spectaculoase ale Transfăgărășanului, până la Bâlea Lac. Proba finală, alergarea, va readuce concurenții la Barajul Vidraru, unde linia de sosire este plasată simbolic după cele 390 de trepte care duc la statuia „Omului de Fier”.

Trasnsfăgărășan, gazda unei ediții aniversare Transfier

Competiția este organizată de YOLO Events, sub licența Federației Române de Triatlon, și beneficiază de sprijinul Inspectoratelor de Poliție Argeș și Sibiu, al Jandarmeriei Județene Argeș și al CNAIR. Forțele de ordine vor asigura atât securitatea sportivilor, cât și respectarea restricțiilor de circulație.

Ediția aniversară va reuni peste 500 de sportivi din cel puțin 13 țări, confirmând statutul internațional al competiției. Organizatorii descriu evenimentul ca pe o îmbinare unică între spectacol sportiv și frumusețea naturală a Munților Făgăraș.

Autoritățile au atras atenția că respectarea semnalizării temporare și a indicațiilor echipajelor din teren este obligatorie. Pentru turiștii care intenționau să viziteze zona, recomandarea este să își reprogrameze traseele sau să utilizeze rute ocolitoare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News