Anularea sancțiunilor i-a făcut pe ruși să aplaude decizia luată la nivel internațional
- Iulia Moise
- 18 mai 2026, 17:06
Administrația Putin/ Kremlin. Sursa Foto: Arhiva EVZ
Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a decis să ridice restricțiile impuse sportivilor ruși și belaruși după invazia Rusiei în Ucraina, permițându-le să participe din nou la competiții internaționale sub steagul național și cu imnul de stat, potrivit agenției Associatet Press.
Decizia a fost adoptată de Comitetul Executiv al FIG în cadrul unei reuniuni desfășurate la Sharm el-Sheikh, în Egipt.
Măsura marchează una dintre cele mai importante schimbări din sportul internațional în privința Rusiei după sancțiunile introduse în 2022.
Până acum, sportivii ruși puteau participa doar în statut neutru, fără simboluri naționale și după verificări speciale privind eligibilitatea.
Decizia vizează toate disciplinele de gimnastică
Potrivit informațiilor publicate de presa internațională și de Federația Rusă de Gimnastică, noua hotărâre se aplică tuturor celor cinci discipline afiliate FIG: gimnastică artistică, gimnastică ritmică, trampolină, gimnastică aerobică și gimnastică acrobatică.
FIG a anunțat că „toate restricțiile aplicabile sportivilor ruși și belaruși din februarie 2022 sunt ridicate cu efect imediat”, ceea ce înseamnă că regulile speciale privind statutul neutru nu mai sunt în vigoare.
Președintele Federației Ruse de Gimnastică, Oleg Belozerov, a descris decizia drept „un pas important pentru unitatea comunității mondiale a gimnasticii și pentru protejarea intereselor sportivilor”.
Primele competiții programate în Europa și Asia
Conform calendarului publicat de federația rusă, primii sportivi care vor concura sub steagul Rusiei vor fi reprezentanții gimnasticii acrobatice, la etapele de Cupă Mondială din Bulgaria și Azerbaidjan, programate între mai și iunie 2026.
Sportivii ruși vor reveni ulterior și în competiții importante organizate în România, Italia, Germania, Portugalia, Elveția, China și Țările de Jos. Gimnastele de ritmică sunt anunțate inclusiv la competiția World Challenge Cup din România, programată la finalul lunii iunie.
⚡️ BREAKING: International @gymnastics federation lifts all sanctions on Russia and Belarus
The organization's executive committee allowed athletes from both nations to compete using their national flags, anthems, and symbols at all international tournaments. pic.twitter.com/lZE9ezBAdI
— UNITED24 Media (@United24media) May 18, 2026
Campionatele Mondiale de gimnastică artistică din Țările de Jos, prevăzute pentru octombrie 2026, ar urma de asemenea să includă participarea completă a delegației ruse.
Contextul sancțiunilor impuse după 2022
După începutul războiului din Ucraina, Comitetul Internațional Olimpic a recomandat federațiilor sportive internaționale să excludă Rusia și Belarus din competiții sau să permită participarea doar sub statut neutru, fără steag, imn sau simboluri naționale.
În ultimul an, mai multe federații internaționale au început însă să relaxeze restricțiile. World Aquatics și unele organizații paralimpice au permis deja revenirea simbolurilor naționale pentru sportivii ruși în anumite competiții.
Decizia FIG vine într-un moment în care dezbaterea privind reintegrarea completă a Rusiei în sportul internațional rămâne una sensibilă, mai ales în contextul opoziției exprimate de Ucraina și de mai multe state europene.