Traian Băsescu recunoaște că procurorii l-au scos din joc: Voiam să candidez, dar sunt acuzat!
- Razvan Gheorghe
- 22 aprilie 2016, 19:11
Fostul preşedinte Traian Băsescu recunoaşte, pe Facebook, că şi-a dorit “tare mult” să candideze la Primăria Capitalei, dar acuzaţiile de spălare de bani l-au scos din joc.
Totodată, Traian Băsescu anunţă că se va implica activ în campania electorală şi-l va susţine intens pe Robert Turcescu, candidatul PMP pentru Primăria Bucureştiului.
Cronica unei plângeri penale
“Doar pentru corectă informare, a. 02.02.2012 - Dl. Ciuvică face plângere la PICCJ pentru pretinsă spălare de bani; b. 25.02.2012 – REZOLUȚIE de neincepere a urmăririi penale a PICCJ; c. 03.07.2012 - Dl. Ciuvică face plângere la PICCJ faţă de rezoluţia de neincepere a urmării penale; d. 22.08.2012 - REZOLUȚIE de respingere a plângerii domnului Ciuvică; e. 25.09.2012 - Dl. Ciuvică face plângere la ICCJ împotriva rezoluţiilor PICCJ; f. 01.09.2012 - ICCJ solicită PICCJ tot dosarul de anchetă a plângerii domnului Ciuvică; g. 09.05.2013 – HOTĂRÎRE a ICCJ prin care se respinge plângerea domnului Ciuvică; h. 06.05.2015 - Ordonanţă a Procurorului General al PICCJ prin care se dispune redeschiderea dosarului; i. 15.04.2016 - Sunt înştiinţat de PICCJ că sunt suspect pentru spălare de bani. Convingerea mea este că cele două REZOLUȚII ale PICCJ și HOTĂRÂREA ICCJ sunt corecte”, susţine Traian Băsescu.
“Mă voi implica în campanie”
Totodată, fostul şef al statului mărturiseşte că a dorit “tare mult” să candideze la Primăria Capitalei, dar nu îşi poate nega cei zece ani de mandate la Cotroceni: “Dacă nu aș fi devenit suspect cu cîteva zile înaintea începerii campaniei, cu certitudine aș fi candidat pentru funcția de Primar General al Capitalei. Așa însă, am luat decizia să nu candidez pentru că nu pot să-mi neg cei zece ani de mandat la Cotroceni. Îmi doream tare mult pe de o parte să reiau proiectele Capitalei. Îmi doream să ajut PMP-ul în obținerea unui rezultat foarte bun la locale. O voi face implicîndu-mă în campanie.”