Traian Băsescu, previziuni sumbre pentru România: „Putin vrea să ajungă să aibă frontieră pe braţul Chilia”
- Iulia Moraru
- 31 octombrie 2022, 21:55
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a făcut în urmă cu mai mult timp o declarație despre posibilele planuri pe care Vladimir Putin le are. El a spus atunci că liderul rus vrea, mai devreme sau mai târziu, să ajungă la gurile Dunării.
Traian Băsescu a fost convins că Putin vrea să ajungă la Dunăre.
Traian Băsescu, despre planurile Rusiei
„Abia acum li s-a văzut amploarea într-un poligon situat la 200 de kilometri de frontiera Ucrainei. Nu au fost tancurile la linia de frontieră. Au fost în poligoane, la distanţă destul de mare. A însemnat o concentrare mare de trupe, a fost cu toate categoriile de arme – şi armată terestră şi aeriană şi navală. Exerciţiile navale ruseşti mai continuă în Marea Neagră”, a precizat Traian Băsescu în 2021, la România TV.
Fostul președinte și-a exprimat convingerea că Putin vrea să aibă frontiera cu brațul Chilia, „mai devreme sau mai târziu”.
„Nu vreau să spun că Putin nu stă cu ochii pe gurile Dunării. Mai devreme sau mai târziu va vrea să ajungă să aibă frontieră pe braţul Chilia. A gândit să o facă şi în 2014. A încercat mascarada din Crimeea şi Odessa şi nu a mers şi atunci s-a oprit la Mariopol, dar mai devreme sau mai târziu va vrea să ajungă prin sud estul Ucrainei va vrea să ajungă la gurile Dunării. Nu am dubii”, a explicat atunci Băsescu.
Rusia are nevoie de acces la Dunăre
Potrivit lui Băsescu, liderul rus ar avea nevoie de acces la Dunăre pentru securitatea țării sale. Cu toate acestea, fostul președinte a precizat că e cale lungă ca un astfel de plan să reprezinte un posibil pericol pentru România, potrivit Adevărul.
Planurile rusești nu se opresc în estul și în sudul Ucrainei. Potrivit directorului Institutului pentru Politici Europene şi de Securitate din Austria, Velina Tchakarova, totul depinde de cât succes va avea Rusia în această fază critică a războiului din Ucraina, când pericolul prelungirii pe termen nedefinit a conflictului în sudul și estul Ucrainei este foarte mare.
„Acesta este motivul pentru care trebuie să împiedicăm Rusia să câștige în această fază critică”, a spus Tchakarova. Aceasta a mai adăugat că ideea de a oferi o „masă de negociere” lui Vladimir Putin ar fi o greșeală și punctează că n-ar fi decât o iluzie speranța că dictatorul rus va opri războiul, potrivit digi24.ro.