Traian Băsescu împlineşte 66 de ani. Cele mai importante momente ale fostului preşedinte al României

Traian Băsescu împlineşte 66 de ani. Cele mai importante momente ale fostului preşedinte al României

Cei mai mulți îl asociază cu celebrul „Să trăiţi, bine!” cu care a câştigat primul mandat prezidenţial, iar la cum sunt vremurile și, în ultima perioadă și vremea, este citat la greu cu „iarna nu-i ca vara”. Traian Băsescu, fost președinte al României- împlinește astăzi 66 de ani- şi-a făcut intrarea în scenă pentru Palatul Cotroceni, în 2004, cu două replici memorabile, ambele vizându-l pe contracandidatul său de la acea vreme, Adrian Năstase: „Adriane, nici nu ştii cât de mic începi să fii!” şi „Cu ce-a greşit poporul ăsta, măi Adriene, să fie obligat să aleagă între doi comunişti?!” A fost, așa cum mulți l-au perceput, acel președinte-jucător, omul extremelor care a stârnit, de-a lungul timpului prin declarațiile și atitudinile sale, revoltă maximă sau simpatie. „E un fleac, i-am ciuruit!”, îşi anunţa victoria, în stilul caracteristic, Traian Băsescu!

Mandatele sale, presărate cu multă sare și piper, au avut cam de toate. De la replici spumoase, la declarații controversate, decizii importante pentru țară, lacrimi în colțul ochiului, dar și bătălii pe viață și pe moarte cu adversarii politici...

De departe,Traian Băsescu rămâne politicianul cu cele mai haioase replici, multe lansate în momentele de criză din cele două mandate de preşedinte. Pe de altă parte, este președintele care nu şi-a privat adversarii de atacuri grele şi ”etichete” mai mult sau mai puţin amuzante, dar care are bifate și ceva gafe și declarații controversate unele dintre ele făcute chiar faţă de jurnalişti.

Însă nu doar scandalurile cu adversarii politici l-au caracterizat pe Traian Băsescu de-a lungul celor două mandate, ci și lacrimile vărsate, în diverse situații. Amintim aici,  "Dragă Stolo", după episodul retragerii din cursa prezidenţială din 2004.

Ne puteți urmări și pe Google News

Băsescu, prima lacrimă cu "Dragă Stolo"

Mai exact, Traian Băsescu a plâns prima dată, în direct şi în public, în 2004 când Theodor Stolojan a anunţat că se retrage din cursa pentru Preşedinţia României din motive de sănătate. Se întâmpla în octombrie 2004, iar Traian Băsescu era liderul PD. Imediat după discursul de retragere al lui Stolojan, Băsescu s-a ridicat în picioare, încercând să spună câteva cuvinte.

Dupa câteva momente de tăcere, Băsescu şi-a acoperit faţa cu mâna, pentru că începuse să plângă. "Stolo, îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut, pentru dorinţa de a da o speranţă românilor într-o astfel de Românie", declara Băsescu.

Băsescu, marinarii și...lacrimile!

Și marinarii l-au impresionat pe şeful statului, el însuşi fost marinar, așa că fostul președinte a mai vărsat niște lacrimi. Prezent în 2004  la festivitatea de deschidere a anului universitar la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, Băsescu a rememorat anii săi de studenţie. El le-a spus studenţilor, cu lacrimi în ochi, că "nimeni nu îşi iubeşte familia mai mult decât marinarul, pentru că trăieşte tot timpul cu dorul de soţie, de familie, de atmosfera de acasă."

Demisionez în 5 minute!

Este promisiunea făcută de Traian Băsescu pe 18 aprilie 2007, la prima suspendare din funcţia de preşedinte: "In situatia in care, in pofida avizului Curtii Constitutionale, Parlamentul va vota suspendarea mea, in maximum cinci minute de la vot voi demisiona din functie si voi chema in fata electoratului si pe cei care au generat un abuz constitutional". Şeful statului nu a mai recurs însă la acest gest, deşi a fost suspendat, ulterior explicând că a mers pe o strategie greşită.

E un fleac, i-am ciuruit!

Replică celebră, din noaptea de 7 decembrie 2009, făcută la sediul PDL din Modrogan 22, unde se făcea numărătoarea paralelă a voturilor de la turul II al alegerilor prezidenţiale: " "E un fleac, i-am ciuruit!", îşi anunţa victoria Băsescu, după ce Mircea Geoană îşi sărbătorise alegerea ca şeful statului pe o scenă amenajată la sediul PSD din Kisellef, astăzi rămânănd din ea doar celebra  "Mihaela, dragostea mea!"

Nu e bine, domnule chestor!  

O altă vorbă a fostului președinte care a rămas celebră. Este ameninţarea lui Traian Băsescu de la a doua suspendare din vara lui 2012. Preşedintele suspendat îl acuza pe şeful de la Evidenţa Populaţiei, chestorul Constantin Manoloiu, că "a minţit". "Decizia de ieri a CCR a fost generată de un chestor - să nu ne facem iluzii că ministrul de Interne nu a ştiut şi nu a fost aranjată cu el - i-a scris ministrului de Interne că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă e bine, domnul chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. Or, un chestor... Mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă-i bine, domnul chestor", a spus Traian Băsescu.

Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!

Războaiele politice cu Victor Ponta, fost premier, a făct de multe ori deliciul întâlnirilor celor doi. Replici tăioase, ironii fine, dar și amenințări reciproce. Amintim aici ironie=a lansată la adresa lui Victor Ponta, în iunie 2012, pe fondul acuzaţiilor de plagiat. Traian Băsescu îl critica pe Ponta că nu l-a anunţat, măcar telefonic, înainte de şedinţa de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea şefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect. "Iar pe de altă parte vii şi spui că eu vreau să am o bună relaţie cu preşedintele şi mai ales o relaţie de respect. Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!", spunea Băsescu, râzând.

Băsescu, despre Ponta: E ca un pisicuţ!

Formulă folosită de Traian Băsescu în mai multe rânduri pentru a-l descrie pe Victor Ponta. "Victor Ponta, când vine la mine, e ca un pisic, ca un pisic, «da, domnule preşedinte, da domnu' preşedinte» şi după ce iese şi ajunge la Palatul Victoria sau ajunge ... se vede cu un microfon în faţă vorbeşte cum vedeţi. De aceea îl fac mincinos, de aceea îl fac mincinos şi pentru ce a povestit despre CSAT, de aceea îl fac mincinos şi pentru declaraţiile pe care le dă pentru presa străină, pentru că are nevoie de imaginea mea externă şi spune «coabitez, am învăţat din lecţia verii, nu ştiu ce...», iar acasă face ce face", susţine Băsescu, în noiembrie 2012.

În august 2014 relua ideea: "În ceea ce îl priveşte, am relaţii oficiale, şi deşi nu am să vă spun dacă a venit cineva, fie el şi Iohannis, la mine acasă, am să vă spun că întâlnirile mele cu Victor Ponta, în care el e ca un pisicuţ caraghios, sunt un deliciu şi vă asigur că are tupeu maxim, făcând un caz din posibila vizită a lui Iohannis la mine acasă". Totul a culminat cu publicarea pe Facebook, în timpul campaniei pentru prezidenţiale, a unei înregistrări cu Ponta de la întâlnirile de la Cotroceni.

Tăriceanu sau Inimă zburdalnică!

Nici Tăriceanu, momentan Președintele Senatului, nu a scăpat de fostul președinte. Inimă Zburdalnică este eticheta pusă de Băsescu lui Călin Popescu Tăriceanu, cu trimitere la cea de-a cincea căsătorie a acestuia, deranjat fiind de încercarea acestuia de a demara a treia supendare din funcţie: "Rugămintea mea la Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu, inimă zburdalnică, este să citeasca Constituţia ca să nu se mai facă de râs când planifică programul dat de Voiculescu, care e apăsat acum de plafonul puşcăriei şi nu judecă normal, dar el e în libertate şi ar trebui să judece".

Crin Antonescu sau Porumbacu...

Pe Crin Antonescu, Băsescu l-a numit în fel şi chip. I-a spus "Porumbacu", sugerând că acesta ar fi fost numele său de cod de la Securitate, după care l-a ironizatporeclindu-l "Antenescu", după alianţa cu şeful Antenelor, Dan Voiculescu. "Dacă Antonescu ţine neapărat să-i dau răspuns despre "Porumbacu", o să i-l dau dau", spunea Băsescu.

Mircea Geonă, virginul!

Mircea Geoană a primit şi el, în martie 2009, o poreclă de la Băsescu: "Geoană Virginul": "Cred ca Mircea Geoana o sa ramana virgin daca isi pune centura de castitate. Dar o sa facem tot ce se poate ca, fiind al doilea om in stat, sa-i oferim o centura de castitate sa si-o puna".

 

Băsescu: Toată țara asta a devenit o țară de mămicuțe și bebelusi!

 

Pe 9 decembrie 2010, fostul președinte a stârnit ceva revolte atunci când a afirmat - comentând solutia Guvernului privind indemnizatia si concediul pentru cresterea copilului- ca “in ultima vreme, Romania nu mai are femei, are mamici si nu mai are copii, are bebelusi”.

Atunci Băsescu a atras atentia si asupra rolului social pe care il are femeia, care trebuie sa se reintegreze dupa nastere, apreciind ca “in ultima vreme, Romania nu mai are femei, are mamici si nu mai are copii, are bebelusi”. Fostul presedinte a spus atunci  ca sotia sa a stat acasa trei luni dupa ce a nascut, in cazul ambilor copii.

 

Băsescu și Dragnea, replici și tăioase și spumoase!

 

Pe 8 februarie 2017, revenind în realitatea politică de astăzi, Traian Băsescu a avut ceva replici tăioase și spumoase și pentru Liviu Dragnea.

Discursul lui Traian Basescu in Parlament, la dezbaterea motiunii de cenzura depusa de PNL si USR impotriva Guvernului, a fost presarat cu momente amuzante. Inca de la inceputul discursului, Basescu a cerut si din timpul PSD pentru a explica definitia abuzului in serviciu.

La finalul discursului, Calin Popescu Tariceanu i s-a adresat liderului PMP, spunandu-i: "Eu i-am spus lui Dragnea sa nu va dea timp din timpul lor pentru ca o sa ajunga sa-i luati la intrebari pe banii lor". "Numai in Romania se poate intampla sa te injure cineva pe timpul tau", a intervenit si Dragnea, moment in care Basescu a raspuns: "Doar in Romania un ayatollah e crestin" (referire la Liviu Dragnea).

Discursul lui Basescu a inceput cu rasete in sala, in momentul in care fostul sef al statului li s-a adresat parlamentarilor cu "Pentru cei care nu ma cunosc: am fost ministru, primar si v-am fost presedinte 10 ani."

In timpul discursului, cineva a strigat in sala "Toate panzele sus!" Si "vant din pupa!"

Un alt moment care a starnit deliciul salii:

Basescu: Avem o lege in vigoare, legea 365/2004: stiti ce este aceasta lege? Ati citit-o vreunul? Poate dumneavoastra, domnule presedinte Dragnea. Liviu Dragnea intervine: Am citit-o. Basescu: Ce zice la art. 19?

Dupa rasetele din sala, Basescu a continuat: "Legea a fost votata de dumneavoastra in 2004 si prevede ca infractiunea de abuz trebuie sa indeplineasca 3 conditii: intentie, folos necuvenit si incalcarea legii. Aratati-mi unde sunt indeplinite cele 3 conditii ale unei conventii pe care Romania a ratificat-o de 13 ani. Sigur, e mult de citit, ca e greu sa faci politica, trebuie sa citesti mult."