Traian Băsescu: „Sporurile bugetarilor au destabilizat România. Și astea ar trebui tăiate toate”

Traian Băsescu: „Sporurile bugetarilor au destabilizat România. Și astea ar trebui tăiate toate”Traian Băsescu. Sursa foto: Captură video Youtube

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că situația economică a României se complică pe fondul deficitului, al datoriei publice și al instabilității politice. El a avertizat că lipsa unui Guvern ferm poate împinge costurile de împrumut la niveluri greu de susținut și a respins ideea că regulile privind deficitul pot fi renegociate simplu la Bruxelles.

Traian Băsescu a spus că România se află deja peste limitele privind deficitul și datoria publică și că procedura de deficit excesiv presupune parametri stabiliți la nivel european.

Traian Băsescu, despre negocierile cu Bruxelles-ul

Fostul șef al statului a respins ideea că un premier sau un ministru ar putea merge la Bruxelles pentru a modifica rapid condițiile asumate de România.

El a spus că programul în baza căruia România a intrat în procedura de deficit excesiv a fost aprobat de Consiliul European și este legat de regulile prevăzute în tratatele Uniunii Europene.

„Se creează așa o impresie că se duce cu traista la Bruxelles și vorbește cu un șef de acolo cu care mai modifică criteriile. Nu e așa. România când a intrat în procedura de deficit excesiv, a intrat cu un program aprobat de Consiliul European, nu de Comisie. Un program cu parametri preciși. Nu poți să modifici parametri stabiliți prin tratat.”

Băsescu a amintit că a lucrat direct la Tratatul de la Lisabona și a indicat limitele de 3% din PIB pentru deficit și 60% pentru datoria publică. România depășește în prezent ambele niveluri.

Guvernul României

Guvernul României / sursa foto: dreamstime.com

Fostul președinte cere eliminarea sporurilor

Traian Băsescu a criticat și modul în care sunt acordate sporurile în sectorul bugetar, pe care le consideră o sursă importantă de presiune asupra finanțelor publice.

El a cerut eliminarea acestora și a pus în opoziție cheltuielile cu sporurile cu lipsa fondurilor din alte domenii.

„România a fost destabilizată nu doar de salariile bugetarilor, ci de sporurile bugetarilor și astea ar trebui tăiate toate. Ne întrebăm de ce nu sunt bani de medicamente în spitale sau de ce nu sunt bani pentru educație, dar toți au câte șase sporuri, inclusiv sporul de calculator. Păi ce-i face calculatorul? Îi trebuie spor că lucrează pe calculator?”

Avertisment privind dobânzile plătite de România

Fostul președinte a vorbit și despre costurile la care România se împrumută și a spus că instabilitatea politică poate agrava situația.

În opinia sa, lipsa unui Guvern stabil și ceea ce a numit „bâlbâială” politică pot duce la creșterea suplimentară a dobânzilor.

„În momentul de față România se împrumută în condiții foarte grele. Doamne ferește dacă, pe bâlbâiala pe care o vedem toți și pe lipsa unui guvern, în următorul an vom ajunge la dobânzi imposibil de acceptat.”