Incertitudini legate de investiția din Alaska. Coreea de Sud nu a aprobat fondurile anunțate de Donald Trump

Incertitudini legate de investiția din Alaska. Coreea de Sud nu a aprobat fondurile anunțate de Donald TrumpDonald Trump / sursa foto: capttură video

Anunțul făcut de președintele american Donald Trump cu privire la participarea Coreei de Sud la un amplu proiect energetic a fost repede nuanțat de oficialii de la Seul. Deși de la Washington s-a comunicat o investiție masivă în sectorul gazelor naturale din Alaska, autoritățile sud-coreene au precizat că proiectul se află deocamdată doar în faza de evaluare și analiză, conform Politico.

Incertitudini legate de investiția din Alaska. Coreea de Sud nu a aprobat fondurile anunțate de Donald Trump

În cadrul unui eveniment desfășurat la Casa Albă, Donald Trump a prezentat un plan extins de investiții sud-coreene pe teritoriul Statelor Unite, cu o valoare totală estimată la aproximativ 200 de miliarde de dolari. În acest pachet sunt incluse fonduri pentru centrale nucleare și pentru o unitate de producție bazată pe gaze naturale în statul Texas.

Un punct central al prezentării a fost proiectul Alaska LNG. Potrivit președintelui american, aproximativ 54 de miliarde de dolari ar urma să fie direcționate către construirea unei conducte de gaz cu o lungime de peste 800 de mile. Aceasta ar urma să unească zăcămintele din zona nordică a statului Alaska de un terminal de export amplasat în sud. Declarațiile au fost făcute alături de senatorul republican Dan Sullivan, iar președintele american a pus public în legătură această investiție cu contextul electoral al senatorului, aflat în campanie pentru un nou mandat.

Alaska

Sursă foto: Pixavay.com

Reacția autorităților de la Seul

La scurt timp după declarațiile de la Washington, reprezentanții guvernului sud-coreean au intervenit pentru a clarifica situația. Poziția oficială arată că nu s-a luat o decizie definitivă în privința alocării sumei menționate.

Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a precizat că proiectul va intra în etapa de lucru doar dacă este confirmată viabilitatea sa comercială și dacă sunt respectate procedurile legale din Coreea de Sud.

Completări pe marginea acestui subiect au venit și din partea Ministerului Industriei. Ministrul sud-coreean al Industriei, Kim Jung-kwan, a transmis, de asemenea, că anunțul american a depășit ceea ce fusese convenit între cele două guverne.

Înțelegerea reală dintre cele două state viza doar începerea analizelor tehnice și economice, fără stabilirea vreunei sume fixe sau a unei structuri clare de finanțare.

Scurtă istorie a proiectului Alaska LNG

Planul de exploatare a gazelor naturale din nordul Alaskăi și de transport al acestora către sud pentru lichefiere și export pe piețele asiatice este discutat de câteva decenii. Inițiativa vizează aprovizionarea unor parteneri majori din Asia, cum ar fi Japonia și Coreea de Sud.

Cu toate acestea, ideea s-a lovit constant de obstacole financiare. Costurile uriașe, estimate în prezent la aproximativ 54,5 miliarde de dolari pentru întreaga infrastructură (conducta, instalația de tratare și terminalul de lichefiere), au ridicat semne de întrebare privind rentabilitatea pe termen lung. Prin urmare, proiectul rămâne blocat de mulți ani în stadiul de evaluare.

O decizie ce depinde de analize financiare și proceduri legale

Declarațiile triumfătoare de la Washington nu echivalează cu o finalizare a acordului. Investiția Coreei de Sud rămâne incertă până la finalizarea evaluărilor comerciale preliminare și parcurgerea tuturor etapelor legislative cerute de cadrul legal sud-coreean.