Ce urmează pentru leu după noul maxim al euro. Previziunile economiștilor
- Maria Dima
- 2 octombrie 2026, 16:13
Sursa: Inquam photos/ George Călin
Euro a urcat vineri la un nou maxim istoric față de leu, după ce Banca Națională a României (BNR) a stabilit cursul la 5,3447 lei pentru moneda europeană. Creșterea a fost de 6,7 bani, respectiv 1,27%, într-o singură ședință, iar economiștii se așteaptă ca moneda națională să rămână sub presiune și în perioada următoare.
Adrian Codirlașu, președintele Asociației CFA România, a declarat că leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro, în principal pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro.
Euro a ajuns la 5,3447 lei
Cursul anunțat vineri de BNR a urcat de la 5,2777 lei pentru un euro, cât fusese în ședința precedentă, la 5,3447 lei. Diferența de 6,7 bani reprezintă o apreciere de 1,27% a monedei europene într-o singură zi, iar nivelul stabilit de banca centrală a devenit un nou maxim istoric pentru euro în raport cu leul.
Mișcarea nu a fost izolată la moneda europeană. Dolarul american a fost cotat la 4,7519 lei, față de 4,6765 lei în ziua precedentă, în timp ce francul elvețian a ajuns la 5,7347 lei, de la 5,5896 lei. Lira sterlină a urcat la 6,2764 lei, de la 6,1807 lei.
Și gramul de aur a crescut, de la 625,5988 lei la 639,2010 lei.
Diferența de inflație pune presiune pe leu
Adrian Codirlașu a explicat că evoluția cursului trebuie privită și prin diferența de inflație dintre România și zona euro. În opinia sa, acest decalaj creează, pe termen mediu și lung, presiuni pentru deprecierea monedei naționale.
„Cursul s-a depreciat cu 1,27%. Pe o piață internațională, deprecierea într-o zi a unei monede cu 1% este ceva normal. Noi am fost învățați cu o volatilitate redusă”, a declarat președintele CFA România pentru Agerpres.
El a arătat că diferențialul de inflație dintre România și zona euro a fost important și că o anumită depreciere a leului față de euro a fost observată înainte de războiul din Ucraina și apoi din nou începând de anul trecut.
„Deci trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă”, a spus Adrian Codirlașu.
Leul ar putea rămâne sub presiune și din cauza dobânzilor
Profesorul de economie Bogdan Glăvan a declarat, la TVR Info, că leul ar putea rămâne sub presiune în perioada următoare, pe fondul problemelor economiei românești și al unui context internațional pe care îl consideră mai dificil decât în urmă cu câteva luni.

Sursa: Inquam photos/George Călin
„Creșterea cursului reflectă atât slăbiciunile economiei noastre, cât și contextul internațional, care s-a înrăutățit în ultima jumătate de an”, a explicat Bogdan Glăvan.
Economistul a indicat și evoluția dobânzilor de pe piețele dezvoltate ca factor care poate influența fluxurile de capital. Potrivit acestuia, dacă dobânzile din aceste economii vor continua să crească, o parte din capital ar putea fi redirecționată din România către piețele dezvoltate.
„Ne așteptăm ca dobânzile pe piețele dezvoltate să crească în continuare. Asta înseamnă că o parte din capital pleacă din România și migrează spre aceste piețe dezvoltate”, a spus Glăvan.
„România trebuie să crească dobânzile”
În acest scenariu, economistul consideră că România trebuie să ofere randamente suficient de atractive pentru a menține capitalul pe piața locală.
Investitorii pot compara randamentele oferite, de exemplu, de titlurile de stat românești cu oportunitățile disponibile pe piețele dezvoltate, inclusiv investițiile în companii americane.
„Ca să țină pasul, România trebuie să facă același lucru, să crească dobânzile. Dacă nu, se depreciază cursul leului”, a afirmat profesorul de economie.
Glăvan a legat astfel evoluția cursului de combinația dintre condițiile externe și vulnerabilitățile economiei românești.
„În acest context internațional, cred că trebuie să ne așteptăm la slăbirea leului în continuare și, din păcate, la menținerea dobânzilor ridicate și a inflației ridicate”, a concluzionat acesta.
Ce se întâmplă cu ratingul României
Evoluția leului are loc în aceeași zi în care agenția internațională de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) urmează să publice raportul privind ratingul suveran al României. Evaluarea are loc într-un context marcat de incertitudini politice și de măsurile de consolidare fiscală.
România are în prezent calificativul „BBB-” din partea S&P Ratings, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. În luna mai, agenția a reconfirmat ratingul „BBB-/A-3”, iar următoarea evaluare programată a fost stabilită pentru 2 octombrie.
Adrian Codirlașu consideră că există șanse mai mari ca România să își păstreze ratingul în categoria investment grade decât să fie retrogradată, dar a precizat că riscul unei reduceri a calificativului rămâne.
„Cred că avem mai multe șanse să menținem rating-ul decât să fim downgradați. Există totuși și un risc de downgrade”, a declarat acesta.
Potrivit președintelui CFA România, un element important pentru menținerea calificativului îl reprezintă evoluția deficitului bugetar și măsurile luate de guvern pentru reducerea acestuia.
„Ceea ce ne ține, dacă ne va ține în investment grade, va fi performanța guvernului actual în a reduce deficitul bugetar. Practic guvernul a livrat în această direcție mai mult decât a promis. Făcând o reducere a deficitului bugetar, e destul de greu de justificat reducerea ratingului”, a explicat Codirlașu.
S&P se uită și la evoluțiile din următoarele 12 luni
Economistul a precizat însă că agenția de rating nu evaluează doar situația prezentă, ci și perspectivele pentru următoarea perioadă.
„Pe de altă parte, ratingul se referă pentru viitor, pentru următoarele 12 luni. Principala incertitudine este cu privire la reversibilitatea acestor măsuri de ținere sub control a deficitului bugetar”, a spus Adrian Codirlașu.
În scenariul în care politica fiscală ar reveni la creșterea cheltuielilor, a deficitului și a datoriei, riscul unei retrogradări ar crește, consideră acesta.
„Dacă iarăși venim la o politică fiscală de creșterea cheltuielilor și a deficitului și a datoriei, atunci, din păcate, ne vor retrograda. Deci, practic, aici se discută performanța actuală versus incertitudinile viitoare”, a mai spus președintele CFA România.