Majorările salariale pentru bugetari, amânate până în 2027. Profesorii vor primi în octombrie un ajutor de 4.000 de lei
- Iuliu Vlădescu
- 19 august 2026, 15:47
Bugetari / Sursa foto: dreamstime.com
Guvernul a decis să amâne până la începutul anului viitor aplicarea majorărilor salariale pentru bugetari. Premierul Vasile Tofan a anunțat că noile grile de salarizare vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027, în timp ce, până atunci, anumite categorii de bugetari vor primi plăți unice.
Plăți unice pentru unii bugetari
Pentru angajații din educație, sprijinul financiar va fi acordat în luna octombrie și va avea o valoare de 4.000 de lei. Măsura îi vizează pe membrii conducerii unităților de învățământ, cadrele didactice și personalul didactic auxiliar, cu condiția ca venitul brut lunar să fie mai mic de 20.000 de lei.
Executivul a stabilit și alte forme de sprijin pentru personalul din sectorul public. Angajații din asistență socială, apărare, ordine publică, sănătate, cultură, tineret și sport, administrație publică și justiție vor primi un ajutor financiar unic de 3.000 de lei.
În același timp, personalul încadrat pe funcții tehnice va beneficia de o plată unică în valoare de 2.000 de lei.
Cât trebuie să scoată din buget guvernul pentru aceste plăți
Pentru acordarea acestor sume, Guvernul estimează un efort bugetar de aproximativ 560 de milioane de lei.
Premierul a recunoscut că întârzierea aplicării noii legi a salarizării provoacă nemulțumiri în rândul angajaților și și-a cerut scuze pentru faptul că majorările promise nu vor putea fi acordate în această toamnă.

sursa: Facebook
Majorările de salarii pentru bugetari, amânate
Potrivit acestuia, calendarul stabilit de Executiv prevede intrarea în vigoare a noilor prevederi salariale la începutul anului 2027. Premierul a susținut că autoritățile nu au posibilitatea de a devansa acest termen, deși înțelege presiunea exercitată de angajații din sectorul public.
Decizia Guvernului este luată într-un context tensionat în sistemul de educație. În ultimele perioade, cadrele didactice au organizat proteste și au cerut ca majorările salariale să fie aplicate odată cu începerea noului an școlar.
Prin acordarea plăților unice, Executivul încearcă să ofere un sprijin financiar temporar până la momentul la care noua legislație privind salarizarea bugetarilor ar urma să producă efecte. Majorările permanente sunt programate, potrivit anunțului premierului, pentru 1 ianuarie 2027.