Tragerea Loto, 25 iunie. Marele premiu de la 6 din 49, în valoare de aproape 10 milioane de euro, a fost câștigat de un bucureștean
- Ramona Rotaru
- 25 iunie 2023, 22:21
O nouă tragere Loto a avut loc duminică, 25 iunie. Este în joc cel mai mare report din istoria jocului Loto 6/49, peste 49,08 milioane lei (peste 9,88 milioane de euro). Nici reportul la Joker și Noroc nu este unul mic, ambele fiind peste 1,30 milioane de euro.
Update. Premiul de la Loto 6/49 în valoare de 10 milioane de euro a fost câștigat de un bucureștean, care și-a cumpărat biletul de la o agenție din Sectorul 6. Biletul a costat 469,50 de lei.
Tragerea Loto, 25 iunie. Numerele câștigătoare:
Super Noroc: 4 6 2 8 5 9
Noroc: 0 7 2 5 3 6 0
Loto 6/49: 38, 17, 36, 37, 44, 25
Duminică, 25 iunie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.
În joc este cel mare report din istoria jocului Loto 6/49 - peste 49,08 milioane lei (peste 9,88 milioane de euro). Reportul la Noroc este de peste 6,83 milioane de lei (peste 1,37 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 6,66 milioane de lei (peste 1,34 milioane de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 569.000 de lei (peste 114.600 de euro). La Noroc Plus este în joc un report cumulat în valoare de peste 18.500 de lei.
Reportul la categoria I la Loto 5/40 este în valoare de peste 371.400 de lei (peste 74.800 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de peste 65.000 de lei. La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 42.800 de lei.
Tragerile Loto 6/49. Cel mai mare report din istoria Loteriei
La tragerile loto de joi, 22 iunie, Loteria Română a acordat peste 14.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1 milion de lei.
Marele premiu la 6/49 a fost câștigat ultima dată pe 3 noiembrie 2022. Reportul atunci a fost de 9.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro). Acesta a fost al treilea câștig de categoria I obținut în 2022 la Loto 6/49.
Poți câștiga la Loto 6/49 și cu trei numere
Loto 6/49 este cel mai popular joc la loteria din România. Persoanele care doresc să își încerce norocul la 6/49 aleg șase numere între 1 și 49, în cazul în care doresc o variantă simplă. În ziua extragerii, din urma de 49 de bile cu numere de la 1 la 49 se extrag 6 numere.
Participanții la joc au patru categorii de câștiguri:
Categoria I: au ghicit toate cele 6 numere extrase; Categoria a II-a: au ales 5 numere din cele 6 extrase; Categoria a III-a: 4 dintre numerele alese de ei au fost extrase; Categoria a IV-a: au ales 3 numere din cele 6 extrase.