Tragedie. Un copil de patru ani dat dispărut a fost găsit mort lângă casă

Tragedie. Un copil de patru ani dat dispărut a fost găsit mort lângă casă

O adevărată tragedie a lovit o familie din județul Caraș Severin. Un copil de patru ani a fost găsit înecat într-un canal din apropierea locuinței, după ce a fost dat dispărut și a fost căutat de zeci de polițiști.

Zeci de polițiști și localnici din localitatea Slatina Timiș au fost mobilizați, joi seara, după ce tatăl unui copil de patru ani a alertat autoritățile, în jurul orei 19.45, că fiul său a dispărut de acasă.

Polițiștii s-au mobilizat de urgență și aproximativ 55 de oameni ai legii s-au deplasat în zonă.

A fost cerut sprijinul Jandarmeriei, Poliției de Frontieră și Pompierilor, informează Poliția Română.

Din păcate, în jurul orei 21.30, copilul a fost găsit decedat în apropierea locuinței, înecat într-un canal.

În continuare se desfășoară cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc decesul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News