Breaking News. TRAGEDIE AVIATICĂ! Sunt implicate două AVIOANE ale MARINEI SUA
- Iuliu Vlădescu
- 6 decembrie 2018, 08:00
Şase militari americani erau daţi dispăruţi, joi, după ce două avioane aparţinând Marine Corps a SUA s-au ciocnit în timpul unei operaţiuni de realimentare în apropierea coastelor Japoniei.
Avioanele implicate sunt unul de vânătoare de tip F-18 şi unul de realimentare C-130, a anunţat armata SUA, relatează AFP, citată de Agerpres.
Dintre cele şapte persoane aflate la bord, un militar a fost salvat nevătămat, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt al Forţelor de autoapărare japoneze (SDF) care au mobilizat patru avioane şi trei vase pentru operaţiuni.
"El este examinat în prezent de autorităţile medicale competente la baza Iwakuni", în apropiere de Hiroshima (vestul Japoniei), de unde au decolat avioanele, a precizat Marine Corps într-un comunicat.
O anchetă asupra circumstanţelor accidentului, care s-a produs în jurul orei locale 02.00 (miercuri, 17.00 GMT), la peste 300 de kilometri în largul coastelor Japoniei, "în cadrul unui antrenament regular programat", este în curs de desfăşurare, potrivit sursei.
Primele elemente ale anchetei arată că două persoane se aflau la bordul avionului de vânătoare F-18 şi cinci la bordul C-130.