Tragedia de la în Arad. Ultimul mesaj al femeii decedate în accident

Tragedia de la în Arad. Ultimul mesaj al femeii decedate în accidentSursa foto: ISU Arad

"Eu sunt singura persoană care mă poate opri!". E fraza care acum pare premoniție postată pe pagina Dianei Puica, arădeanca moartă în cumplitul accident de ieri. Femeia era în mașină cu doi copii: David, băiețelul ei, și Milena, fetița căreia Diana îi era nașă.

Fetița, victima accidentului din Arad, resuscitată de mai multe ori

Groaznicul accident care a avut loc, ieri, în județul Arad continuă să șocheze prin proporțiile dramei care au rezultat în urma lui. O femeie a murit, o fetiță a fost salvată, azi, de două ori de la moarte, iar băiețelul femeii e la secția Anestezie și Terapie Intensivă. Așa cum a transmis ISU Arad, ieri, o femeie de 37 de ani, din Arad, Diana Puica, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.79, între Zimand și Zimand Cuz, a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 38 de ani, din  Bihor.

Tirul implicat în accident la Arad

Sursa foto: ISU Arad

Din păcate, Diana a fost declarată decedată la locul accidentului. Cei doi copii au fost descarceraţi și transportaţi în stare gravă la spital. Așa cum a anunțat mama fetiței, Milena este la mâna lui Dumnezeu, după ce a fost supusă pe parcursul mai multor ore unor intervenții chirurgicale. În această dimineață, fetița a fost resuscitată, după ce a intrat  de două ori în stop cardio-respirator.

Cine era femeia moartă în accidentul din Arad

David este stabilizat încă de ieri. A fost supus azi-noapte unor intervenții chirurgicale și este internat în Spitalul Județean Arad, pe secția de Terapie Intensivă. Mama Milenei, deși e profund îndurerată și traumatizată, a găsit puterea să scrie pe contul său de socializare că, Dady, cum îi spuneau cei apropiați Dianei, "NU a întrat în depășire, ci s-a întors la copii o fracțiune de secundă, și atunci a pierdut controlul asupra mașinii și a ajuns pe contrasens! ” .

Diana Puica

Sursa foto: Dady Diana

Cristina Borla, prietena Dianei, spune că aceasta a făcut sacrificii, nu a dormit nopți "doar pentru a-i oferi băiețelului său minunat, David, o viață fără griji. Diana mea, este cel mai pur om pe care l-am întâlnit în viața aceasta. Diana mea, este acea persoană pe care chiar te poți baza fără doar și poate". Familia Dianei Puică a trecut recent printr-o altă dramă, după ce Diana și-a pierdut fratele în urmă cu un an. Bihoreanul care conducea TIR-ul este rănit, la rândul său, și se află la spital.

 

Ne puteți urmări și pe Google News