Traficul de etnobotanice va fi incriminat la fel ca drogurile

Traficul de etnobotanice va fi incriminat la fel ca drogurile

Părinți, politicieni și reprezentanți ai unor instituții implicate în prevenirea și combaterea consumului de droguri au contribuit la elaborarea unui proiect de lege prin care produsele susceptibile de efecte psihoactive, etnobotanice, vor fi supuse aceluiași regim ca drogurile. Adică, se urmărește incriminarea acestor produse.

Proiectul de lege a fost depus, miercuri, la Senat de deputata USR Lavinia Cosma. Ea a ținut să precizeze că este mai puțin importantă formațiunea din care face parte deoarece propunerea a fost semnată de parlamentari de la toate partidele. Lavinia Cosma a vorbit la Telefonul de la ora 9 despre acest proiect de lege.

EVZ: Cum a fost elaborată această propunere?

Lavinia Cosma: Foarte mulți părinți au venit la mine și mi-au cerut să fac ceva. Dealerii de droguri și de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, cunoscute drept etnobotanice, au început să comercializeze astfel de substanțe în incinta școlilor și a parcurilor frecventate de minori, iar aceștia, din cauza  vârstei fragede sunt mai ușor de influențat. Din dorința specifică vârstei de a experimenta devin foarte ușor dependenți de astfel de substanțe, abandonând școala, generând conflicte cu părinții sau cu profesorii. Propunerea legislativă a fost elaborată în cadrul unui grup de lucru din care au făcut parte Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Direcția de Combatere a Criminalității Organizate (DCCO), Agenția Națională Antidrog (ANA), precum și alte instituții cu atribuții pe linia combaterii și prevenirii Antidrog (ANA), precum și alte instituții cu atribuții pe linia combaterii și prevenirii traficului și consumului de droguri. Eu m-am dus la ei să le cer sprijin și au fost foarte încântați.

Ne puteți urmări și pe Google News

EVZ: Cât de grav este acest fenomen?

Lavinia Cosma: Instituțiile de învățământ din România se confruntă în momentul de față cu o foarte mare problemă și anume consumul de droguri și de etnobotanice. Nevoia de a-și procura doza zilnică, îi determină pe unii tineri să-şi vândă bunurile personale, ale părinților, prietenilor sau efectiv să predea aceste bunuri dealerului stradal contra unei doze sau să-și amaneteze bunuri personale sau ale rudelor pentru a obține banii necesari. Totodată, unii consumatori ajung în starea de a comite infracțiuni de felul tâlhăriilor sau furturilor, în vederea obținerii banilor necesari pentru doza zilnică.

Substanțele comercializate de către traficanții de droguri și de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie un real pericol pentru persoanele care consumă astfel de substanțe, provocând dependență. Pericolul constă în faptul că aceste substanțe sunt asemănătoare drogurilor de mare risc, însă la un preț mult mai accesibil pentru consumatori și mult mai ușor de procurat pentru dealeri.

Sunt obținute sume uriașe de bani de către cei care comercializează astfel de substanțe, deoarece cererea pe piață este foarte mare, rezultată din dependența consumatorilor, prețul în stradă a unui produs fiind foarte accesibil oricărei persoane (de exemplu prețul variază în funcție de intensitatea efectelor și concentrație, între 20-100 de lei).

Datorită dealerilor stradali care își comercializează marfa în locuri publice și a persoanelor interesate de droguri și de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive pe care le consumă în locuri publice, parcurile, școlile, locurile de joacă pentru copii, scările și gangurile de bloc, nu mai prezintă siguranță pentru locuitorii orașului.

EVZ: Ce așteptări au părinții de la această lege, dacă va fi adoptată?

Lavinia Cosma: Eu cred că va fi adoptată. Am văzut reacția colegilor mei de la alte partide. Toți au semnat și au fost încântați de inițiativă. Pentru că, înainte de a fi politicieni suntem părinți, rude. Suntem oameni și avem datoria de a nu-i lăsa pe tineri să cadă în aceste capcane. Părinții au, în primul rând, așteptări legate de prevenire. Sigur că ei îi educă și le spun copiilor ce este bine și ce este rău. Însă, la vârsta teribilismului, în contact cu diverse cercuri, chiar și cei mai cuminți pot să cadă în capcana dealarilor. Aș vrea să fac o precizare, pentru că s-a pus și așa problema: vor intra în pușcărie și consumatorii? Și la droguri, pentru consum propriu există alte pedepse. Scopul acestui proiect este combaterea. Actuala legislație face foarte complicată prinderea dealarilor.

Apoi, se mai pune problema centrelor de reabilitare. Multe dintre ele sunt închise și cred că este nevoie de alocarea mai multor resurse. Viața unui tânăr nu are culoare politică și este de datoria noastră să ne protejăm copiii.