Traficanții de imigranți fac față și fără navele ONG-urilor. Autoritățile pierd controlul!

Traficanții de imigranți fac față și fără navele ONG-urilor. Autoritățile pierd controlul!

Chiar și fără navele ONG-urilor, fluxul de imigrație dinspre Africa de Nord spre Italia continuă nestingherit. Profitând de vremea frumoasă, traficanții de oameni își debarcă clienții și se întorc acasă pentru a planifica o cursă. În multe cazuri, autoritățile italiene n-au nicio șansă nici măcar să impună carantina. Îndată ce debarcă, imigranții se fac nevăzuți! ANSA are toate informațiile!

 

 

“Aproximativ 400 de migranți au fost debarcați pe țărmul mării la Palma di Montechiaro, în provincia siciliană Agrigento.

O navă i-ar fi părăsit la câțiva metri de plajă, înainte de a se întoarce pe mare.

Poliția și carabinierii verifică zona, iar un elicopter s-a ridicat în zbor.

Imigranții au fost debarcați în zona din apropierea Castelului din Palma di Montechiaro, și, în grupuri mici, au luat-o la fugă pe străzi și pe câmpuri. Mulți s-au îndreptat spre drumul național 115, în direcția Agrigento.

Imigranții le cer apă șoferilor aflați în tranzit și  îmcearcă  să se urce la bordul mașinilor.

Cel puțin trei bărci de patrulă ale Pazei de Coastă sunt angajate în căutarea navei care i-a adus pe imigranți în Sicilia.

Poliția, carabinierii și militarii de la Căpitănia portului - pe străzi și câmpuri - verifică întreaga zonă aflată în apropierea locului de debarcare.

Cincizeci și doi de migranți din Africa sub-Sahariană, inclusiv câteva femei, au fost blocați de carabinierii secției din Linosa, provincia Agrigento, după ce au reușit să ajungă pe stâncile celei mai mici insule dintre Insulele Pelagie cu o barcă de aproximativ 10 metri.

Paza de Coastă a fost deja anunțată că va trebui sănîi transfere la Lampedusa pe cei 52. Între timp, ar fi fost interceptată o navă în ape internaționale, care se deplasa spre Italia.

Din datele Ministerului italian de Interne, actualizate până la 22 mai, 4.445 de migranți au ajuns în acest an în Italia, fără să mai vorbim de cei aproximativ 450 care au sosit duminică pe coasta de la Agrigento și pe insula Linosa, precum și cei aproximativ 70 de migranți care au fost debarcați sâmbătă între Lampedusa și Marsala.

În aceeași perioadă a anului 2019 au fost 1.361 de sosiri, în timp ce în 2018 au fost 10.693. Numărul total de migranți care au sosit în Italia anul trecut se ridică la 11.471; în 2018 au fost 23.370, potrivit datelor Ministerului de Interne de la Roma.

 

Ne puteți urmări și pe Google News