Tradiții de Sfânta Parascheva. Țăranii află cum va fi iarna  

Tradiții de Sfânta Parascheva. Țăranii află cum va fi iarna  sursa: arhivă EVZ

De ziua Sfintei Parascheva, țăranii află cum va fi iarna. Dacă oile dorm în ziua prăznuirii sfintei, e semn că iarna va fi grea.

"Biserica Ortodoxă o venereză pe Sfânta Parascheva pe 14 octombrie. Aceasta este considerată protectoarea Moldovei, astfel că, în fiecare an, sute de mii de credincioși merg în pelerinaj la Iași, la Catedrala Mitropolitană, unde se găsesc, încă din 1889. Oamenii cred aceasta îi poate vindeca de boli și le soluționează, miraculos, problemele.

Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Legenda spune că la vârsta de 10 ani a auzit într-o biserica, la Sfanta Evanghelie, următorul lucru: „Vinde-ţi averea ta, da-o la saraci şi urmeaza Mie“ (Matei 19, 21).

Aceste cuvinte au determinat-o să-și dăruiasca hainele sale săracilor. Înainte să împlinească 20 de ani a plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă și a rămas, în deșertul Iordanului, la o mănăstire de maici. Aici trăiseră Sfântul Ioan Botezatorul şi Cuvioasa Maria Egipteanca.

Când avea 25 de ani, un înger i s-a arătat în vis și i-a spus să revină în locurile natale. A trăit încă doi ani în satul Epivat, unde a făcut prima sa minune consemnată. Încercând să îngroape trupul unui marinar care murise înecat, sătenii au descoperit trupul intact al sfintei, care decedase cu ani în urmă", se arată într-un material publicat de Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News