Totul de la distanță! O nouă strategie de formare profesională, în atenția autorităților

Totul de la distanță! O nouă strategie de formare profesională, în atenția autorităților

Trebuie pus accent pe cursurile la distanță,  a dat de înțeles ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Va fi reglementat modul în care se va putea face formare profesională de la distanţă pentru ”acele tipuri de programe de formare pentru care se poate face inclusiv componenta de practică folosind tehnologia”, a punctat ministrul Muncii.

Violeta Alexandru are în vedere emiterea unui ordin, privind posibilitatea derulării de programe de formare în mediul online.

”Este un subiect aparent conex, dar nu este deloc aşa. Este un subiect care mă interesează cu prioritate. În mod evident, vedem şi noi nişte schimbări în piaţa muncii şi vedem oportună regândirea abordării vizavi de programele de formare. Faptul că vom crea cu ajutorul dumneavoastră acest cadru, vom norma modul în care se va putea face formare profesională de la distanţă pentru acele tipuri de programe de formare pentru care se poate face inclusiv componenta de practică folosind tehnologia.

Nu este vorba doar de a face o infuzie de bani pentru plata salariilor, e vorba în acest moment şi de a ţine pasul cu schimbările necesare în pregătirea salariaţilor după ce această perioadă a trecut, cu privire la care în mod evident au reieşit nişte nevoi de ajustare a pregătirii persoanelor care lucrează în companii, respectiv angajarea altora cu noi stiluri, cu noi abilităţi”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, în cadrul videoconferinţei ”VorbIMM despre: restartarea şi flexibilizarea forţei de muncă”.

De asemenea, ministrul Muncii a anunțat că urmează să fie luată o decizie cu privire la acordarea unui grant, pentru companii, în completarea acestei măsuri de tip ordin de ministru ”pentru posibilitatea desfăşurării programelor de pregătire online”.

Cu alte cuvinte, vor fi disponibile granturi pentru companii, astfel încât ele să-şi selecteze furnizorii de formare profesională şi să gestioneze după nevoie întreaga procedure de pregătire profesională.

Ne puteți urmări și pe Google News