Top orașe vizitate în 2023. Europa domină clasamentul în preferințele turiștilor

Top orașe vizitate în 2023. Europa domină clasamentul în preferințele turiștilor Top orașe vizitate în 2023. Sursa Foto: Dreamstime.com

Parisul a fost desemnat din nou drept cea mai atractivă destinație urbană din lume. Europa rămâne în frunte la top orașe vizitate în anul 2023.

Top orașe de vizitat în 2023. Paris rămâne în fruntea clasamentului în ceea ce privește preferințele turiștilor. Top 100 City Destinations Index 2023, produs în parteneriat cu compania de date Lighthouse, a analizat orașele din întreaga lume.

Top orașe preferate de turiști

Europa domină clasamentul cu șapte orașe în primele zece. Singurele orașe non-europene din top zece au fost Dubai pe locul doi, Tokyo pe locul patru și New York pe locul opt.

Madrid s-a clasat pe locul trei, în timp ce Amsterdam, Berlin și Roma s-au situat pe pozițiile cinci, șase și șapte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Barcelona și Londra au completat clasamentul.

Asia s-a descurcat bine în top 20

Singapore (11), Seul (14), Osaka (16) și Hong Kong (17) s-au clasat toate pe listă.

Raportul atribuie succesul Europei „urbanizării rapide și adoptării pe scară largă a tehnologiei”.

Călătorii doresc acum internet de mare viteză, opțiuni flexibile de rezervare și spații pentru lucrul de la distanță, potrivit CNN.

Orașe, turiști

Parisul se impune în top orașe de vizitat și în acest an

Tokyo a intrat pentru prima dată în top 10. Succesul se datorează infrastructurii turistice îmbunătățite, relaxării reglementărilor legate de COVID-19 și yenul slăbit. Acesta oferă vizitatorilor internaționali un raport calitate-preț excelent.

Au fost patru nou-veniți în top 100, care se pot lăuda cu performanța turistică îmbunătățită în acest an: Washington DC la nr. 48, Montreal la nr. 68, Santiago la nr. 88 și Vilnius la nr. 92.

Călătoriile internaționale au continuat să înregistreze o redresare puternică, numărul de călătorii estimat să ajungă la 1,3 miliarde până la sfârșitul anului 2023 – generând aproximativ 1,7 trilioane de dolari în cheltuieli turistice globale.

Istanbulul a avut cei mai mulți vizitatori străini în 2023.

Istanbulul a fost în fruntea listei pentru numărul de sosiri internaționale în 2023

Nadejda Popova, manager senior la Euromonitor International, a explicat cum rezistă orașele în fața provocării reprezentate de turismul excesiv:

„Unele destinații impun restricții, impozitări crescute sau reducerea capacității hoteliere pentru a contribui la limitarea afluxului de turiști și la conservarea patrimoniului cultural, în timp ce altele adoptă strategii care promovează destinații alternative sau în afara traseelor turistice", a spus ea.

Primele 20 de orașe din Top 100 City Destinations Index 2023 al Euromonitor sunt:

  1. Paris, Franța
  2. Dubai, Emiratele Arabe Unite
  3. Madrid, Spania
  4. Tokyo, Japonia
  5. Amsterdam, Olanda
  6. Berlin, Germania
  7. Roma, Italia
  8. New York, Statele Unite
  9. Barcelona, Spania
  10. Londra, Regatul Unit
  11. Singapore
  12. Munchen, Germania
  13. Milano, Italia
  14. Seul, Coreea de Sud
  15. Dublin, Irlanda
  16. Osaka, Japonia
  17. Hong Kong
  18. Viena, Austria
  19. Los Angeles, Statele Unite
  20. Lisabona, Portugalia