Din rezumatul primului articol trebuie reţinut că: Pandemia de coronavirus ar trebui să dureze doar câteva săptămâni, nu trebuie să existe un vârf mare de infecții după aceea și totul poate fi făcut cu un cost rezonabil pentru societate, salvând milioane de vieți pe parcurs.

Dacă nu luăm aceste măsuri, zeci de milioane vor fi infectate, multe vor muri, împreună cu orice altcineva care necesită îngrijiri intensive, deoarece sistemul de asistență medicală s-ar prăbuși.

Concluziile lui Pueyo : măsuri dure, implementate pentru câteva săptămâni și respectate întocmai de oameni, ar trebui să ducă la o domolire a curbei infecțiilor; astfel, ar fi salvate milioane de vieți la nivel global, iar perioada scurtă de timp de restricții nu ar trebui să se traducă, la finalul crizei, într-o factură uriașă pentru populație.

Nu există un consens în aplicarea măsurilor- restricțiilor, pentru că guvernele de pe tot globul recunosc că nu au nici cea mai vagă idee care e abordarea optimă în lupta cu noul inamic. Certitudini care ne pot ajuta în luarea unei decizii Sunt multe necunoscute legate de Covid-19 și foarte puține lucruri clare. Ce știm până acum: nu face diferențe între țările bogate și cele sărace, așadar, nu se poate spune despre noul coronavirus că este un “virus al mizeriei”; temperatura crescută și umiditatea domolesc răspândirea lui, dar nu o stopează – există focare în Singapore, Malaezia și Brazilia care demonstrează acest lucru; țările încă neatinse de pandemie fie sunt mai izolate de restul lumii și atunci, virusul ajunge mai greu pe teritoriul lor, fie se păcălesc singure: netestând populația, doar au impresia că nu există Covid-19 în rândul ei, când, de fapt, oamenii pot fi infectați și asimptomatici (…).

Ce se întâmplă dacă nu e impusă carantina

Pueyo a modelat evoluția coronavirusului în SUA, în lipsa măsurilor restrictive. Graficul e terifiant: trei sferturi din populație, adică 250 de milioane de oameni, este infectată, sistemul medical se prăbușește și mor 10 milioane de oameni. De 25 de ori mai multe decese decât a înregistrat America în cel de-al Doilea Război Mondial.

Pueyo explică de ce aceste cifre sunt nerealiste, în lipsa unor măsuri restrictive foarte dure. Dacă răspândirea virusului nu e încetinită, crește galopant numărul de persoane infectate, automat crește și numărul de pacienți care au nevoie de Terapie Intensivă și, pe cale de consecință, crește presiunea asupra sistemului medical. Când numărul de pacienți critici depășește capacitatea ATI, crește rata mortalității, pentru că mulți bolnavi rămân în afara sistemului, acesta nemaiavând capacitatea să le ofere asistență.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE