Simion câștigă definitiv procesul cu Dan Nica. Curtea de Apel îi respinge cererea de 90.000 euro daune
- Iuliu Vlădescu
- 16 iunie 2026, 11:44
George Simion / Sursă foto: Captură de ecran Facebook
Liderul AUR, George Simion, a câștigat definitiv procesul intentat de europarlamentarul PSD Dan Nica, după ce Curtea de Apel București i-a respins apelul acestuia săptămâna trecută.
George Simion a lansat acuzații grave
Totul a început în septembrie 2024, când George Simion a acuzat, într-un videoclip postat pe Facebook, că inundațiile devastatoare din Galați au fost cauzate și de lipsa de interes a autorităților locale și centrale față de finalizarea unui baraj la Suhurlui.
Simion a făcut acuzații directe la adresa lui Dan Nica:
„Complicitățile clasei politice de 34 de ani, duc la actualele inundații. Acest baraj pe care sunt, la Suhurlui, digurile aparținând lui Dan Nica – europarlamentar PSD, au dus la nenorocirile succesive din 2013, 2016 și acum 2024. Trebuie să știm, Petre Roman a oprit construcția acestui baraj care ar fi oprit inundațiile. După aceea au venit guvernele Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Radu Vasile, Isărescu, Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta și câți și mai câți, Dragnea, Băsescu. Niciunii nu au vrut să finalizeze acest baraj și acum Ciolacu parcă a auzit că ar exista un baraj nefinalizat în zonă.”
Simion a mai afirmat că oamenii din zonele afectate îl consideră pe Dan Nica „principalul vinovat” și „patronul din umbră al iazurilor care au distrus casele”.
În paralel, AUR a demarat acțiuni de reconstrucție a caselor afectate de inundații cu ajutorul voluntarilor.

Dan Nica. Sursa foto: facebook / Dan Nica
Procesul intentat de Dan Nica
Europarlamentarul PSD a dat în judecată atât site-ul 5news.ro (care a difuzat materialele AUR), cât și pe George Simion personal.
În cazul site-ului, Dan Nica a obținut 5.000 de euro daune morale de la Tribunalul București (sentință din februarie 2025, rămasă definitivă).
În procesul împotriva lui George Simion, deschis în septembrie 2024, Dan Nica a cerut:
- plata a 90.000 de euro daune morale (sumă pe care spunea că o va dona persoanelor afectate de inundații);
- ștergerea postărilor de pe rețelele de socializare ale lui Simion;
- interzicerea publicării viitoare de materiale denigratoare;
- publicarea scuzelor publice și a sentinței într-un ziar național.
Sentință definitivă în favoarea lui George Simion
În iunie 2025, Judecătoria București a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a considerat că afirmațiile lui Simion au fost făcute în context politic și nu au urmărit denigrarea intenționată a lui Dan Nica.
Săptămâna trecută, pe 12 iunie 2026, Curtea de Apel București a respins apelul lui Dan Nica, menținând sentința favorabilă lui George Simion. Soluția este susceptibilă de recurs.