Toată lumea e în stare de șoc. Tragedie cumplită în România. Omul de afaceri a fost găsit spânzurat
- Emma Cristescu
- 26 ianuarie 2022, 08:49
Alexandru Coman, un om de afaceri sibian, stabilit de câțiva ani în București, a fost descoperit spânzurat pe strada Trifești din Sectorul 1. Acesta era dat dispărut încă din luna noiembrie. Familia a sperat ca bărbatul să fie ascuns la o mânăstire, dar realitatea a fost alta.
Alexandru Coman, un om de afaceri sibian, stabilit de câțiva ani în București, a fost dat dispărut la începutul lunii noiembrie. Apropiații au sperat ca acesta să fie ascuns într-o mânăstire sau în altă locație, dar autoritățile l-au găsit spânzurat în București, pe strada Trifești din Sectorul 1.
A fost găsit spânzurat după 3 săptămâni
A fost găsit în proximitatea căii ferate și se află într-o stare avansată de putrefacție.
Afaceristul dispăruse de la începutul lunii noiembrie 2021. Familia a declarat că Alexandru Coman a plecat de acasă doar cu portofelul și telefonul, „fără încărcător, fără laptop, fără haine de schimb”. Nu s-a mai întors de 3 săptămâni.
„Sunt aproape trei săptămâni, noi sperăm să fie, poate, la o mănăstire, unde e cald, ar avea mâncare, eventual pe cineva care să îl asculte sau să îi dea vreun sfat. Poliția a zis că va trimite o informare Patriarhiei pe care să o distribuie că poate-poate îl recunoaște cineva. Orice altă variantă este pesimistă”, spune o apropiată care a distribuit și pe Facebook povestea lui, relata Turnul Sfatului în 9 noiembrie.
Potrivit anunțului postat pe site-ul Poliției Române, Alexandru Coman a plecat în data de 21 octombrie, în jurul orei 10:30, de la locuința în care locuiește fără forme legale, din București, de pe strada Smaranda Brăescu. Apropiații nu au știut unde s-a dus bărbatul și nici care a fost planul lui. Autoritățile au luat în calcul sinuciderea, dar nu exclud și alte variante.
Medicii legiști fac verificări pentru a afla care este adevărata cauză a morţii.
„Numitul Coman Alexandru, fiul lui Ioan și Ruxandra Zamfira, născut la data de 20.03.1972, domiciliat în Mun București, sector 4, a plecat voluntar în data de 21.10.2021 în jurul orelor 10:30 de la adresa unde locuiește fără forme legale din București, Sector 1 și nu a mai revenit până în prezent. Posibil să fie îmbrăcat cu o geacă de culoare negru/bleumarin, blugi de culoare albastru închis și adidași. Semne particulare: tatuaj CARPE DIEM pe antebrațul drept”, se arată pe site-ul Poliției Române.