Toamnă rece și umedă de săptămâna viitoare. Temperaturi scăzute și ploi abundente
- Ionel Sclavone
- 12 octombrie 2023, 10:58
Toamnă rece și umedă, se anunță pentru următoarea perioadă, conform estimărilor specialiștilor în meteorologie. Temperaturile vor scădea brusc, în toată țara, iar ploile își vor face apariția, așa cum este normal în octombrie.
Toamnă rece și umedă se anunță pentru următoarea perioadă a lunii octombrie, în toată țara. Anunțul a fost făcut se specialiștii în meteorologie. Potrivit acestora, temperaturile vor scădea brusc, de săptămâna viitoare, iar ploile și vântul își vor face apariția în toată țara.
Specialiștii se așteaptă la o toamnă rece, deși semnele arată că în weekend vremea se va menține caldă și frumoasă.
Temperaturile maxime se vor menține la un nivel mult peste 20 de grade Celsius, în toată țara. În regiunile de sud și de vest ale țării, se vor înregistra chiar și temperaturi de 28 de grade. Iar soarele va străluci din plin.
Lucrurile se vor schimba, însă, de duminică seara, ultima zi a săptămânii. Un nou front rece va pătrunde în țara noastră dinspre nord-vest și va aduce o vreme rece și ploioasă.
Toamnă rece și umedă de săptămâna viitoare
Începând de luni, temperaturile vor scădea foarte mult. Răcirea vremii se va simți mai mult în jumătatea de nord a țării. Aici va ploua și se va intensifica vântul în rafale. În zonele înalte de munte, sunt așteptate lapoviță și ninsori. Ulterior, în primele zile ale săptămânii, precipitațiile se vor extinde pe aproape întreg teritoriul țării. Informația a fost confirmată de meteoradar.ro.
Temperaturile vor mai atinge încă maxime de 20 de grade, în zona de sud a țării. Este semn de toamnă rece și umedă. În vest și est sunt așteptate, însă, maxime de până la 12 - 14 grade. În centrul țării valorile termice vor atinge 10 - 12 grade. În zonele de munte, temperaturile maxime se vor încadra între 0 - 10 grade. Totul arată că vom avea o vreme de toamnă rece și umedă.
„Temperaturile vor continua să scadă ușor în anumite zone ale țării până joi, însă se vor încadra în normalul pentru această perioadă”, arată sursa citată.
În a doua parte a săptămânii se anunță o nouă scădere a temperaturilor meteo. Maximele vor ajunge la circa 7 grade. Iar precipitațiile abundente își vor face apariția. În unele zone, pe alocuri, acestea vor fi sub formă de lapoviță și chiar posibile ninsori. O vreme rece pentru o toamnă lungă.