„Eu nu mă consider în război cu nimeni, eu îmi fac datoria de ministru al Justiției. Îmi îndeplinesc obligațiile câtă vreme mă aflu pe scaunul de ministru. În momentul în care Monitorul Oficial apare numele înlocuitorului, îl voi aștepta la minister, îi voi preda și îi voi ura succes. Dacă uneori apar abordări diferite, viziuni diferite asupra unei soluții legislative sau alta trebuie văzută perspectiva din care problematica e abordată”, a declarat Tudorel Toader.

Întrebat dacă va demisiona sau dacă va ramâne în funcție până va fi demis, Tudorel Toader a răspuns: „Îmi voi îndeplini atribuțiunile până în momentul în care Monitorul Oficial apare alt nume și prenume de ministru al Justiției. Până atunci îmi îndeplinesc atribuțiunile”.

Ministrul Justiției a mai precizat că apreciază declarația „președintelui partidului majoritar” referitoare la modificările legilor justiției care vor fi făcute în Parlament.

 

Te-ar putea interesa și: