To Vima: Grecia ar dori o susţinere mai puternică din partea Italiei împotriva Turciei
- Maria Dima
- 14 ianuarie 2021, 04:30
Ministrul grec de externe, Nikos Dendias, a avut o discuție în această dimineață la Roma cu omologul său italian, Luigi Di Maio, în care a exprimat nemulțumirea Greciei cu privire la poziţia adoptată de Italia față de Turcia în problema impunerii de sancțiuni de către Uniunea Europeană.
„Cred că este extrem de util să avem un schimb continuu și onest de opinii cu Italia. De asemenea, i-am spus clar că, deşi respectăm decizia și atitudinea lor, partea greacă ar dori un sprijin italian mai puternic în problema sancțiunilor", a spus, printre altele, Nikos Dendias în declarațiile de după întâlnirea sa cu omologul său italian, Luigi Di Maio.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au discutat probleme de interes bilateral, dar și european, concentrându-se pe evoluțiile din estul Mediteranei.
Grecia ar dori o susţinere mai puternică din partea Italiei împotriva Turciei
„Am avut o discuţie foarte interesantă astăzi cu omologul meu italian, Luigi Di Maio. Am acoperit toate problemele relațiilor noastre bilaterale, şi anume, pe partea relaţiei cu Italia, ratificarea acordului privind zonele maritime, precum și problemele economice și, pe de altă parte, problemele mai largi ale regiunii noastre, adică acţiunile provocatoare ale Turciei", a spus Dendias.
El a spus că l-a informat pe di Maio „cu privire la reluarea discuțiilor exploratorii (cu Turcia), începând cu 25 ianuarie, cu privire la comportamentul mai amplu al Turciei în Mediterana de Est și chiar despre problemele referitoare la Libia și East Med. Nu a lipsit din agenda noastră nici imigrația. Cred că este extrem de util să ai un schimb continuu și onest de opinii cu Italia. De asemenea, i-am spus clar că, deși le respectăm decizia și poziția, partea greacă ar dori un sprijin italian mai puternic în ceea ce privește sancțiunile". (Rador)