Întrucât interviul  oferit Alessandrei  Stoicescu pentru obsernvatornews.ro are loc în plină pandemie, economia a fost un subiect forte, alături evident de sport. Marea pasiune a miliardarului.

– Cum ați reseta economia dacă ați fi prim-ministru?

– Tutungeria pe care am avut-o eu e mult mai mică decât tutungeria România. Problema e că dacă ai ajuns să fii șeful unei tutungerii cum e România, cu 22 de milioane, e o treabă politică. Și ești responsabil politic partidului care te-a pus. Dacă ai puțină integritate, moralitate și ai, nu ouă, dar să ai ceva, atuncea ești responsabil la 22 de milioane. Eu dacă m-aș duce la ședința de Guvern, aș merge cu aceste hârtii, le-aș pune pe masă (bate cu pumnul în masă) m-aș urca cu picioarele pe masă… Suie-te, mă, pe masă și bate cu piciorul în masă, dacă nu, pleacă.

În traducere, măsuri ferme pentru ca viitorul să devină, dacă nu profitabil măcar, cât de cât, controlabil.

– E un moment bun de resetare a economiei?

– Pandemia? Da, într-un viitor, viața o să se schimbe. Treaba asta ne schimbă viața, o să se schimbe situația din punct de vedere al businessului, al angajaților.

Pandemia l-a afectat și pe Ion Țiriac

– Ați câștigat bani sau ați pierdut în pandemie?

– Eu personal am pierdut foarte mulți bani pentru că sportul și, în special Turneul de Tenis de la Madrid pe care anul trecut nu l-am jucat… și care turneu trebuie să-l joc în mai acuma, e undeva la 40 de milioane de euro cost. În rest, ceea ce e un paradox, În România anul trecut s-au vândut mai multe mașini ca în 2019. Iară nu înțelegi. Lumea poate că nu mai poate să călătorească cu avionul și atuncea își ia mașină. Dar, în sfârșit, am pierdut bani, nu am câștigat atâția bani, pune-o pe treaba asta. Dar bani nu poti face decât sănătos.

A avut COVID 19 și s-a și vaccinat

– Cum a fost?

– Am avut norocul norocului, am trecut prin ea fără să simt, aproape nu știam că o am la vârsta asta tânără la care sunt, la 82 de ani n-am avut absolut niciun simptom. Se întâmplă, mai bine așa decât altfel. Am fost la un test de rutină, am fost în Statele Unite, de-acolo am luat-o, de la fiică-mea care a luat-o de la Universitate. Am trecut toți peste cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă.

– Îndoieli în privința vaccinului ați avut?

– Nu. Absolut nu. Nu numai a vaccinului, Pfizer, Moderna, Papalerma.

– Ce vaccin ați făcut?

– Io l-am făcut pe cel pe care mi l-a da, mi se pare că Pfizer. Este un vaccin ca toate vaccinurile. N-ai cum să nu-l faci dacă ai puțină minte în cap.

Dragostea de sport nu se uită nici în pandemie

Ion Țiriac are un off, sportul. Acum nu medaliile de olimpiadă-l interesează, ci un adevăr încercat şi verificat pe pielea lui: sportul este cel mai bun medicament pentru sănătatea unui popor.

– Nici Guvernul de azi, nici ăla de ieri, nici ăla dinainte, din 90 până acuma ne-au dus într-un genocid împotriva tineretului român. Faptul că, pe vremea ailaltă, stăteam la masa bogaților cu un singur lucru, sportul. Cu oricine stăteam la masă. Am dispărut. Ministerul Învățământului cu Ministerul Sănătății și Tineretului și Sportului nu cooperează și aceste guverne pe care eu nu le înțeleg. De ce nu vedeți treaba asta, că nenorociți viitorul.

Şi fără perspectiva unui viitor mai bun, nu mai avem nicio alegere de făcut.