Tinerimea Română celebrează Ziua Culturii Naționale

Tinerimea Română celebrează Ziua Culturii Naționale

Manifestărilor dedicate zilei de 15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale – li se adaugă un concert ce va avea loc la Ateneul Român de la ora 19.00, organizat de Ministerul Culturii și Cultelor. Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal și Corul de cameră Preludiu condus de Voicu Enăchescu sunt cele două formații artistice de anvergură internațională cu care Centrul Național de Artă Tinerimea Română onorează excelența acestui eveniment.

Cele două soliste ale serii vor fi soprana Valentina Naforniță, o stea a artei lirice internaționale, și violonista Ioana Cristina Goicea, una dintre cele mai apreciate valori ale noii generații de muzicieni români. Celebrând Ziua Culturii Naționale în spațiul cultural simbol al Capitalei, cei mai valoroși muzicieni ai tinerei generații propun un program de capodopere ale muzicii românești și universale, din care nu vor lipsi Enescu, Mozart, Verdi, Theodor Rogalski și Ceaikovski.

Cu acest prilej, Centrul Național de Artă Tinerimea Română instituție care aparține Ministerului Culturii își reafirmă cu noi și valoroase argumente poziția de principal promotor al tinerelor valori ale culturii române. În aceeași seară, la sala de concert a Centrului Național de Artă Tinerimea Română, va avea loc o seară de muzică și poezie intitulată „Dor de Eminescu”. În acest spectacol, ansamblul Archaeus al Tinerimii Române a invitat o serie de actori cunoscuți precum Adrian Păduraru, Manuela Ciucan, Iuliana Nistor ș.a., alături de pianiștii Mădălina Pasol si Dan Ardelean și de baritonul  Valentin Vasiliu. În foaier, va fi găzduită o expoziție de fotografie dedicată figurilor importante de actori care au dat glas poemelor eminesciene de-a lungul timpului, semnată de fotograful Daniel Faluveghi.

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia,  Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii -Serafim Antropov”. Membrii săi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare  de maestrul Cristian Mandeal.

Proiectul „Orchestra Română de Tineret - spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene. Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional „Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia începând cu anul 2008. Începând din 2011 a fost constant prezentă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În anii 2012 și 2014, a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al orchestrelor de tineret „Young Euro Classics” de la Berlin. Orchestra Română de Tineret a desfășurat, de asemenea, începând din 2011 turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmonik din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication.

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe patru continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), dirijor oaspete principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Soprana Valentina Naforniţă este născută în Moldova; a studiat la Liceul de Muzică Ştefan Neaga din Chişinău urmând apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. De-a lungul timpului a lucrat cu Maria Slătinaru-Nistor, Eleonora Enăchescu, iar acum cu Sherman Lowe. Premiile obţinute sunt numeroase şi extrem de valoroase şi relevă talentul său de excepţie: Marele Premiu la celebra competiţie BBC Cardiff, Premiul Dame Joan Sutherland, Premiul Emerging Voice al ediţiei a 62 a concursului pentru Tineri cântăreţi de operă, Premiul Orange pentru Tineri muzicieni, Premiul al II-lea la Concursul Hariclea Darclée, Premiul al II-lea la Concursul Internaţional de Operă de la Paris. În prezent, Valentina Naforniţă locuieşte la Viena cariera ei artistică fiind în plină ascensiune. Astfel, în anul 2013 a cântat la Balul Operei din Viena, a debutat apoi la Teatro alla Scala din Milano, susţinând rolul Gildei din opera Rigoletto de G. Verdi sub conducerea dirijorului Gustavo Dudamel, ș.a.

Ioana Cristina Goicea s-a născut in Bucureşti, în 1992, într-o familie de muzicieni. Mama sa, Cristina Anghelescu, violonistă de renume internaţional şi câştigătoarea concursului Sibelius în 1991, cât şi bunicul său, pedagog şi membru al Operei Naţionale Bucureşti, i-au îndrumat paşii de la vârsta de 4 ani.  A studiat de asemenea cu profesorii Ştefan Gheorghiu (Discipol al lui David Oistrakh), Petru Munteanu, iar în prezent urmează cursurile renumitei universităţi de muzică Felix Mendelssohn Bartholdy Leipzig  cu Prof. Mariana Sîrbu. Ioana Cristina este, câştigătoarea concursurilor internaţionale Brahms din Pörtschach, Austria Andrea Postacchini (2012), Kloster Schöntal (2011), Jaroslav Kocian (2008) precum şi laureată a prestigioaselor competiţii Fritz Kreisler (2014), Michael Hill (2013),  Valsesia Musica (2013) şi Ion Voicu (2009). Violonista Ioana Cristina Goicea a concertat ca solistă cu numeroase orchestre, Filarmonica George Enescu, Orchestra Naţională şi Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Naţională de Tineret, Lüneburger Bachorchester, Norddeutsche Philarmonie, I Virtuosi Italiani, Kunitachi Symphoniker, ș.a. A colaborat cu dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal, I. Ionescu-Galaţi, Christian Badea, Tiberiu Soare, Ovidiu Bălan, Alexandru Lascae, Theo Wolters, Janko Zsolt, Mihail Agafita, Tiberiu Oprea, Christfried Göckeritz, Aldo Sissilli.

În cei 42 de ani de activitate corul Preludiu a realizat peste 350 de înregistrări radio şi TV, un disc Electrecord şi trei CD-uri (Colinde şi cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeştri ai artei corale româneşti). De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje). Corul de cameră Preludiu şi dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Festivalului Internaţional „George Enescu” (1995), „Premiul pentru excepţionalul program prezentat”, distincţie acordată de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

Cu 46 de ani vechime în funcţia de dirijor (corul Universităţii Bucureşti, corul Casei de Cultură a Studenţilor, Corul de cameră „Preludiu”), Voicu Enăchescu e recunoscut ca fiind unul dintre cei mai înzestraţi dirijori de cor din România, fapt pentru care în luna mai a anului 2006 a fost reales preşedinte al Asociaţiei Naţionale Corale din România, organizaţie neguvernamentală ce reuneşte peste 80 de formaţii corale din ţară şi aproximativ 120 de dirijori de cor şi care este afiliată la Federaţia internaţională „Eurora cantat”.

A fost prezent, împreună cu corul de cameră Preludiu, la toate ediţiile Festivalului Internaţional „George Enescu” organizate la Bucureşti după anul 1989. A fost invitat în numeroase jurii naţionale şi internaţionale şi a lucrat în sistem „atelier” cu formaţii din Franţa, Olanda, Germania, Spania, S.U.A.

Ne puteți urmări și pe Google News