Timișoara rămâne fără droguri. Operațiune de amploare a autorităților
- Georgeta Petrovici
- 5 noiembrie 2019, 11:16
După destructurarea celei mai mari rețele de trafic de cocaină din vestul țării, marți dimineață a fost anihilată principala rețea care aproviziona cluburile din zonă cu ecstasy.
UPDATE. Surse apropiate anchetei au dezvăluit pentru EVZ faptul că marți dimineața au avut loc un număr de 9 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost puse în executare 10 mandate de aducere. În urma audierilor care au avut loc la sediul DIICOT Timișoara, un număr de 5 suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.
Este vorba de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani care vindeau pastile de ecstasy cu sume începând de la 30 de lei în cluburile din Timișoara și pe raza județului Timiș. Aceleași surse, au mai precizat pentru EVZ faptul că rețeaua funcționează încă din 2016.
UPDATE. În timpul perchezițiilor, oamneii legii au descoperit câteva sute de pastile de ecstasy, dar și peste 2 kilograme de canabis. În general, arată sursele noastre, drogurile erau aduse din Olanda. Mai mulți suspecți au fost duși la audieri la sediul DIICOT Timișoara.
Ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Timișoara au descins, în această dimineață, în zece locații din orașul de pe Bega pentru a-i ridica pe membrii unei grupări de trafic cu ecstay. Ei au acționat în cadrul unei anchete demarate de procurorii DIICOT.
Traficanții au fost monitorizați de mai bine de jumătate de an. Se pare că dealerii vindeau ecstasy pe stradă, dar și în cluburile de fițe din Timișoara. De asemenea, aveau în ofertă și canabis.
Liderul grupării, cel care făcea rost de marfă, a fost ridicat în timpul descinderilor de marți dimineața, și dus la audieri.
Vom reveni cu amănunte.