Times Higher Education Impact Ranking 2024. UTM, singura instituție universitară din Republica Moldova în prestigiosul clasament global
- Angelina Olaru
- 17 iunie 2024, 21:20
Realizare importantă pentru sistemul educațional al Republicii Moldova. Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) este singura instituție de învățământ superior de peste Prut, inclusă în prestigiosul clasament universitar global – Times Higher Education Impact Ranking.
În 2023 și 2024, UTM continuă să își consolideze această poziție importantă. În ambele ediții ale clasamentului universitar global, instituția respectivă de învățământ superior din Chișinău se bucură de recunoaștere pentru angajamentul său față de obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU.
Performanțele Universității Tehnice din Moldova, apreciate în context global
Recent, a fost publicată evaluarea detaliată a modului în care universitățile din întreaga lume contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Națiunilor Unite și la impactul lor asupra societății.
Universitatea Tehnică a Moldovei a dovedit performanțe remarcabile în contextul obiectivelor de dezvoltare durabilă. Aceste realizări reflectă angajamentul universității față de educația de calitate și dezvoltarea durabilă, conform utm.md.
Sănătatea și bunăstarea, sprijinite la instituția universitară
UTM a excelat în promovarea unor obiective de dezvoltare durabilă ale ONU. În primul rând, a contribuit semnificativ la organizarea de cercetări medicale și asigurarea unui mediu sigur pentru studenți și personal. Evaluarea Times Higher Education Impact Ranking se bazează pe cercetările universităților referitoare la principalele boli și afecțiuni, susținerea în dezvoltarea profesiilor din sfera sănătății și sănătatea generală a comunității academice.
Republica Moldova. Succese deosebite în promovarea egalității de gen
Universitatea nominalizată s-a remarcat și în promovarea egalității de gen, atât prin politici instituționale, cât și prin susținerea cercetării în acest domeniu vital. Obiectivul în cauză măsoară eforturile universităților privind studiul egalității de gen, politicile de egalitate și angajamentul față de recrutarea și promovarea femeilor, arată Times Higher Education Impact Ranking.
Calitatea educației – prioritate esențială a UTM
În context educațional global, UTM este apreciată îndeosebi pentru educație de calitate oferită. Susținerea învățării continue și promovarea unui mediu educațional incluziv sunt elemente importante ale activității instituției de învățământ superior din Chișinău. Acest obiectiv măsoară contribuția universităților începând cu primii ani de studii, învățarea pe tot parcursul vieții și cercetarea pedagogică.
Internaționalizarea universitară, un alt atu important al universitarilor din Chișinău
Colaborarea internațională și parteneriatele strategice pentru atingerea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă reprezintă un atu al UTM, evidențiat de clasamentul global al universităților. Acest obiectiv analizează modalitățile prin care instituțiile de învățământ superior sprijină ODD prin colaborarea cu alte țări, promovarea celor mai bune practici și publicarea datelor relevante.
În 2023, UTM s-a clasat pe o poziția remarcabilă printre cele 1799 de universități din întreaga lume, dovedind rezultate deosebite în patru obiective esențiale: egalitatea de gen (Obiectivul 5), sănătatea și bunăstarea (Obiectivul 3), parteneriatele pentru obiective (Obiectivul 17) și calitatea educației (Obiectivul 4).
Rolul în stabilirea unui standard de excelență pentru alte instituții de învățământ superior din regiune
În 2024, UTM a continuat să performeze în aceste domenii, chiar dacă numărul universităților din clasament a crescut la 1906. Dovedește competitivitate crescută în contextul global. În 2024, UTM a pus un accent și mai mare pe colaborările strategice pentru atingerea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă, reflectate în obiectivul ONU referitor la parteneriatele pentru obiective.
Clasamentul Times Higher Education Impact Rankings clasifică instituțiile de învățământ superior în funcție de măsura în care îndeplinesc cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite și de impactul acestora asupra societății, conform utm.md.