Benoît Werner, care era cu fratele său în balconul de la Bataclan, unde concertau The Eagles of Death Metal, i-a văzut pe trăgători „de la cinci metri”:
„Este ireal să ieși din sală și să vezi numai cadavre.”
„Ne-am trezit față în față cu un tip, dar nu a tras în noi.” „Poți să-l descrii?” „Un ins comun cu un kalașnikov în mână.”
„Ne-am întins pe burtă între rândurile de scaune. Ne-am târât pe burtă. Când am ajuns la capătul culoarului, l-am văzut pe terorist.”
O tânără spune că se afla „lângă scenă” și că o clipă a vrut „să se suie pe ea”:
„Aveam 50% șanse să încasăm un glonț, dacă se suiam pe scenă. Am reușit să scăpăm ieșind pe o ușă și să stăm două ore ascunși într-o cămăruță.”
„În capul meu este doar zgomotul gloanțelor și al masacrului.”
„Auzeam oamenii strigând, ostaticii mai ales, și amenințările teroriștilor: ‘Uită-te la mine!’ strigau ei”, povestesc Charles și Nicholas, de 34 de ani, care se aflau la Bataclan.
„Când a început, am crezut că sunt efecte pirotehnice. Am văzut mulțimea cum se înghesuia în fața scenei, atunci am încercat să ajungem în loje, dar erau blocate. Atunci am mers la toalete, am spart tavanul și ne-am adăpostit în tavanul fals împreună cu alte vreo douăzeci de persoane.”
„Viața merge înainte, nu vom ceda în fața terorii, îi băgăm în mă-sa”, înjură doi prieteni. „Marți mergem la un concert. Keep rocking!”
„Au împroșcat cu gloanțe toată sala”: încercând să-și „scape pielea” din „carnagiul” de la Bataclan, Marielle Timme a stat ascunsă vreme de trei ore împreună cu alte șapte persoane în toaleta unei loje, până ce a fost salvată de forțele speciale.
Se afla la balcon: „mi-am întors capul și am văzut oameni cu arme automate. Am rămas paralizați cinci secunde, ne-am zis: ‘Dar ce se întâmplă, nu e posibil’, după care un tip a strigat: ‘La pământ toată lumea!’.”
„Cel mai mult ne-a speriat faptul că ultimul terorist a fost împușcat chiar lângă noi, așa că am asistat la toate schimburile de focuri. Au fost și bombe. Multă vreme nu am vrut să deschidem forțelor speciale: nu știam dacă sunt RAID (unitate de elită a poliției – n.r.) sau teroriști.”
„Iubita mea, Claire, sărbătorea ziua celei mai bune prietene a ei la concert. Nu știm nimic de ea, telefoanele sunt pe mesagerie. Trebuia să facem logodna peste trei săptămâni, dar nu știu dacă o s-o mai revăd”, plânge Yvan Pokossy, un organizator de evenimente, în vârstă de 24 de ani.
„Asta e o mândrie pentru ei, să omoare oameni? Ăștia sunt animale!”
Lângă Stade de France, Yassine lucrează la un restaurant lovit de atentate. A scăpat pentru că a plecat cu zece minute mai devreme de la slujbă:
„Am văzut corpuri sfârtecate în bucăți. Dacă sunt șocat? Nu foarte mult. Pentru noi (musulmanii – n.r.), asta nu schimbă mare lucru, doar că oamenii ne vor privi și mai rău decât până acum. Dintotdeauna, atentatele ne mânjesc pe noi și religia noastră.”
Un bărbat de circa 30 de ani, care a vrut să-și păstreze anonimatul, declară:
„Prietena mea este la Bataclan, mi-a lăsat un mesaj pe telefon, în care mi-a spus ce se spune în momente din astea: că totul o să fie bine, că mă iubește…”
„Era un tip care zăcea pe jos, un altul rănit la picior, altul în piept. Ajutoarele încercau să reanimeze pe cineva care părea mort. După aia, m-am trezit iar prins între împușcături, tirul a început din nou. Am apucat-o pe prima stradă la dreapta, a, fugit, am fugit și am intrat în primul bar pe care l-a găsit deschis.”
„Am văzut un Ford Focus negru din care se trăgea, la intersecția dintre strada Folie-Mericourt și strada Fontaine du Roi, pe terasa restaurantului Cosa Nostra. Au fost mai multe rafale. Am văzut zeci de tuburi de cartușe pe jos”, povestește un martor la una dintre scenele de împușcături din Arondismentul XI.
„Terasa era plină, peste douăzeci de persoane”, spune Julia, care trecea prin fața restaurantului La Belle Equipe, din strada Charonne.
„Ne pregăteam să mergem acasă când am auzit rafale de mitralieră în serie, timp de un minut sau două. Apoi am mers și am găsit oameni zăcând, oameni plini de sânge.”
